Știrile 60m.RO

Epopeea Roșia Montană, cloaca hoților ce ne conduc de 31 de ani

Roșia Montană devine o poveste fără sfârșit din cauza hoților care ne conduc de 31 de ani. De la FSN la PNL, PSD, UDMR și USR-PLUS, toți s-au înhămat la ciolan și doar în interesul personal, nu și al poporului pe care îl slujesc.

Totul a plecat de kgb-istul Ion Iliescu, cel mai mare criminal din istoria postdecembristă, omul care a asasinat economic România. El a fost dirijorul distrugerii României, iar valeți i-au fost Băsescu, Dragnea, Năstase, Geoană, Tăriceanu, Ponta și toată clica mafiotă ce s-a hrănit din avuția țării.

Roșia Montană este un caz special. Dacă s-ar face un film cu bandiți, ai noștri politicieni l-ar câștiga de la distanță, pentru au în sânge darul de a fura de la popor. România a depus ilegal la UNESCO un dosar pentru Roșia Montană, total ilegal și doar cu semnătura lui Dacian Cioloș pe persoană fizică. Acum așteptăm cu toții să vedem dacă ne acceptă cei de la UNESCO sau nu, având în vedere că ședința a fost amânată ieri.

Cabinetul Cîţu evită să tranșeze tema: Dosarului Roşia Montană. Adică dacă guvernul va susţine includerea în Patrimoniul UNESCO sau îl va retrage, dat fiind faptul că între stat şi compania canadiană Gabriel Resources există un litigiu internaţional, deschis la Centrul internațional pentru Soluționarea Litigiilor privind Investițiile (ICSID) de la Washington.

Ponta miner RMGC la Roșia Montană

Indiferent dacă suntem acceptați s-au nu de UNESCO, avem un proces la Washington prin care ni se cere nici mai mult nici mai puțin de 5,7 miliarde de euro. Compania care a preluat acțiunile este una americană, așa că aliatul strategic ne are la mână cu dosarul Roșia Montană. Depinde cum jucăm hora unirii să nu cumva să o luăm la gioale, cum se spune în popor.

În joc mai sunt și interese ca acest zăcământ de aur și argint de la Roșia Montană să nu fie exploatat niciodată, lucru susținut intens de USR-PLUS prin Dacian Cioloș și USR-PLUS.

„Prin extinderea protecţiei UNESCO pe toate cele 2.000 de ha care fac obiectul listării se va ajunge sterilizarea celui mai important zăcământ de aur din UE,” potrivit unei postări ale Confederației Naționale Sindicale Meridian.

Pentru cei care nu cunosc, înainte de a deveni un mare partid USR-PLUS era doar o salbă de ong-uri finanțate de Soroș, Open Society Foundation, Konrad Adenauer Stiftung, EEA grants Norway etc. În spatele acestor finanțatori nu stau niște binefăcători și oameni care iubesc România, ci din contră. În spatele ong-urilor finanțate de acești binefăcători occidentali se află agențiile de spionaj străine. Nu e cazul să le mai numim, pentru că puteți interpreta singuri de unde vin banii și în interesul cărui stat sunt utilizați acești bani.

Practic cu banii lor și focile care aplaudă din România ne furăm singuri pălăria de pe cap. După cum bine știm toate minele României s-au închis s-au sunt în proces de închidere. Poate nu v-ați întrebat niciodată în intersul cui s-au închis minele noastre și de ce fac atâta tam-tam ong-urile finanțate de occident la noi în țară. Unul din aceste ong-uri și extrem de activ este chiar Declic.

Oamenii din Declic au luptat asiduu în stradă la protestele pentru salvarea Roșiei Montane, bineînțeles pe bani grei veniți din Occident. Gold Corboration pe cealaltă parte a cumpărat presa și clasa politică din România la pachet, precum o turmă de oi. Imagini cu Ponta, Băsescu, Firea și alți indivizi de doi lei cu veste RMGC le putem găsi la un singur clik pe internet.

Asta ne arată că avem o clasă politică ticăloasă și trădătoare ce lucrează în interesul străinilor și suge sângele poporului de mai bine de 31 de ani.

Gold Corporation spun că au cheltuit fix 500 de milioane de dolari, guvernanții români se fac că nu le dau avizele necesare începerii exploatării aurifere și astfel cazu-i gata, hai la tribunal să cerem despăgubiri.

Mai trebuie spus că, deși au împrumutat firma Roșia Montană Gold Corporation (RMCG) cu 500 de milioane de dolari, cei de la Gabriel Resources susțin că au cheltuit 650 de milioane de dolari (sursa: AICI). Poate diferența e în șpaga primită de presă și clasa politică mafiotă.

Dacă tot ni se sugerează de către mai-marii politici de la București că suntem aproape condamnați să umplem buzunarele hedge-fund-ului de pe Wall Street Tenor Capital Management, care a cumpărat majoritatea acțiunilor de la Gabriel Resources, n-ar fi oare un moment potrivit să apară niște procurori care să se ocupe pe bune de un caz cât se poate de murdar?

Noi românii suntem singurii care vor plăti miliardele de dolari în cazul în care se va pierde procesul la Washington. O să plătim miliarde pentru că ne spun unii că nu am vrut să ne exploatăm aurul, pentru că oricum el nu pleacă nicăieri de la Roșia Montană. Cinste mafiei politice care conduce România!

Back to top button