În România, expresia „pro-european” a devenit o etichetă folosită abuziv de politicieni care nu mai au nicio legătură cu valorile europene autentice: transparență, merit, responsabilitate. Cei care se declară „pro-europeni” sunt adesea cei care își apără cu dinții privilegiile, pensiile speciale și funcțiile de lux moștenite politic, nu câștigate prin competență.
În numele „valorilor europene”, PSD, PNL, USR și UDMR au apărat de fiecare dată pensiile nesimțite ale clientelei de partid, funcțiile publice inventate doar ca să hrănească aparatul politic și o administrație suprapopulată. Nu contează că Europa cere reforme, eliminarea risipei, comasarea instituțiilor. Aici, „pro-europenii” vor doar să se alinieze la privilegiile Vestului – dar fără obligațiile sale.
Cei care au transformat România într-o birocrație sufocantă, unde banul public se duce pe sinecuri și mașini de lux, vorbesc astăzi despre Europa cu o ipocrizie revoltătoare. Nu se simt europeni când trebuie să renunțe la privilegii. Se simt europeni doar când e vorba de subvenții și fonduri.
În final, „pro-europenismul” de fațadă distruge chiar ideea de apartenență reală la familia europeană. El compromite principiile și îi face pe români să creadă că UE înseamnă doar dublu standard și trădare internă. Poate că, în aceste condiții, nu mai e o rușine să spui: poate nu sunt pro-european – dacă a fi „pro-european” înseamnă, în România, să fii un nabab pe spatele poporului.
