Politică

A mai demisionat un senator USR: Partidul lui Drulă se duce la vale

George Mîndruță, șeful USR Suceava, și-a anunțat joi seară demisia din partid și, implicit, din funcția pe care o deține, printr-un mesaj publicat pe Facebook. Mîndruță a transmis că sentimentul care îl încearcă este ”o mare dezamăgire”.

Fostul şef al USR Suceava a mai scris în mesajul postat pe pagina sa de Facebook că nu îi pare rău că pleacă din partid, ci regretă că lasă în urmă „unii oameni buni care rămân acolo”. George Mîndruţă mai spune că încă de la începutul fuziunii dintre USR şi PLUS au existat dispute şi păreri contradictorii, însă ele au fost canalizate greşit spre conflicte interne, nu spre evoluţie şi transparenţă.

„Astăzi am depus oficial demisia mea din cadrul partidului USR, implicit din funcția de președinte al filialei județene Suceava.

Sentimentul care mă încearcă este o mare dezamăgire.

Nu-mi pare rău că plec din USR, îmi pare rău pentru unii oameni buni care rămân acolo.

Aș putea enumera o listă lungă de motive care m-au făcut să iau aceasta decizie, care nu este una pripită ci îndelung gândită și asumată, așa cum îmi e felul. Mă voi rezuma doar la câteva idei, fiind dator față de sucevenii care m-au ales senator pe lista alianței USRPLUS în 2020, dar și față de membrii de partid care m-au votat să le fiu președinte al filialei județene Suceava, în urmă cu un an de zile.

Încă de la începutul fuziunii dintre USR și PLUS au existat dispute și păreri contradictorii, însă, ele au fost canalizate greșit spre conflicte interne, nu spre evoluție și transparență, așa cum ar fi fost de dorit. Disputele interne au fost alimentate de diverși presupuși lideri și grupuri dornice de putere, care au pus mai presus interesele personale și de grup decât angajamentele luate în fața românilor. Pentru unii dorința de putere, de a deține cât mai multe ‘titulaturi’ și de a avea influență, a primat.

Am constatat cu regret în ultimele luni lipsa de reacție a conducerii USR prin acțiuni concrete la problemele sesizate din filiala pe care o reprezint și nu numai. Poleiala cuvintelor mari folosite de unii lideri a început să se risipească.

Doresc să mulțumesc tuturor celor care mi-au fost alături și pot fi siguri că voi rămâne fidel principiilor și valorilor care m-au determinat să intru în politică, iar principala mea preocupare ca membru al Senatului este să promovez idei și proiecte care să servească interesele românilor.”, a scris George Mîndruţă pe Facebook.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button