Știrile 60m.RO

Zile libere pentru părinții ai căror copii învață în scenariile galben și roșu

Guvernul a adoptat completarea OUG 147/2020 prin acordarea de zile libere pentru părinții ai căror copii învață în scenariile 2 și 3, numai după epuizarea opțiunilor privind telemunca sau munca la domiciliu.

Noul act normativ stabilește că în situația în care activitatea didactică în unitățile de învățământ, inclusiv în cele de educație antepreșcolară și preșcolară, se desfășoară în scenariile 2 și 3, respectiv prezența prin rotație la școală sau exclusiv online, numărul zilelor libere se acordă în funcție de perioada prevăzută de hotărârea Comitetului județean pentru situații de urgență/Comitetului Municipiului București pentru situații de urgență.

Măsura se aplică și pentru părintele sau reprezentantul legal care are în îngrijire, supraveghere și întreținere unul sau mai mulți copii școlarizați, cu boli cronice pentru care medicul de familie și/sau medicul specialist au emis adeverințe pentru realizarea educației la distanță, în contextul pandemic actual.

În acest caz, părintele va depune la angajator – pe lângă cererea de acordare a zilelor libere, copia certificatului de naștere al copilului și declarația pe proprie răspundere a celuilalt părinte că nu a beneficiat de zile libere potrivit ordonanței de urgență – și o copie a adeverinței eliberate de medicul de familie și/sau medicul specialist.

Totodată, Guvernul a hotărât că, pentru situațiile în care s-a stabilit aplicarea scenariului 2 sau 3, zilele libere plătite pentru părinți (cu 75% din salariul brut, dar nu mai mult de 75% din câștigul salarial mediu brut) se acordă numai după epuizarea opțiunilor prevăzute de reglementările legale în vigoare pentru desfășurarea activității prin telemuncă sau muncă la domiciliu.

Actul normativ clarifică și prevederea din Ordonanța de Urgență nr. 132/2020 referitoare la sprijinul de 2.500 de lei acordat pentru salariații care au lucrat în telemuncă în perioada stării de urgență.

Astfel, OUG stabilește că doar angajatorii care și-au îndeplinit obligațiile legale de modificare a raportului de muncă al salariatului și au transmis datele în Registrul electronic de evidență a salariaților REVISAL vor putea obține suma acordată pentru salariații care au lucrat în telemuncă.

Sursa: Euractiv

  • Rusia se retrage din Insula Șerpilor „în semn de bunăvoință”. Ucraina: Inamicul s-a evacuat în grabă
    Armata rusă a anunțat joi că s-a retras de pe Insula Șerpilor, o poziție strategică din Marea Neagră cucerită de Moscova în primele zile ale invaziei și care a fost bombardată de armata ucraineană în ultimele săptămâni. Ministerul rus al Apărării a afirmat că scopul retragerii este acela de a arăta că Moscova nu împiedică …
  • Cea mai neagră zi din istoria României postdecembriste: Vânzarea PETROM către Austria
    “Cine conduce Petrom controlează economia românească, iar cine stăpânește economia poate controla și politica”, spunea în 2004 premierul Adrian Năstase cu ocazia semnării contractului de privatizare a SNP Petrom cu grupul austriac OMV, într-un cadru festiv, la Palatul Victoria. Avem nevoie de un tribunal al privatizărilor și cei vinovați trebuie să fie trași la răspundere, …
  • Dacă Rusia taie gazul Germaniei se pierd 5,6 milioane de locuri de muncă și PIB-ul va scădea cu 12,5%
    Întreruperea furnizării de gaze din Rusia ar duce la o scădere cu 12,5% a PIB-ului Germaniei și la pierderea a 5,6 milioane de locuri de muncă în toată țara, arată studiul Institutului pentru Economia Bavareză citat de cotidianul german Bild. Annalena Baerbock: „Suntem într-un război hibrid” Ministrul german de externe Annalena Baerbock a declarat marți …
  • România mai cumpără niște rachete: 662,5 milioane de euro fără TVA
    Comisile de Apărare din Parlament au hotărât să acorde un vot favorabil inițierii de către MApN a procedurilor pentru realizarea programului de înzestrare cu tehnică militară „Sistem de rachete antiaeriene cu bătaie apropiată/raza foarte scurtă de acțiune, portabil – MANPAD”. Potrivit solicitării MApN, „starea actuală de înzestrare a Armatei României impune adoptarea unor măsuri urgente …
  • Ministrul Mediului recunoaște: Defrișările ilegale sunt la cote înalte
    Ministrul Mediului, Tanczos Barna, admite că tăierile ilegale de copaci nu sunt complet „ţinute sub control” în România, dar subliniază că acestea au fost semnificativ reduse, inclusiv datorită implicării societăţii civile. „Ar fi o exagerare că sunt ţinute sub control pentru că ar însemna să controlăm complet acest fenomen (al tăierilor de arbori – n.r.). …
Back to top button