„Complicitate la asasinat terorist” la doar 14 ani. Trei elevi ar fi fost implicaţi în atacul asupra profesorului francez Samuel Paty
Au abia câte 14 ani, dar s-au trezit implicaţi în atacul terorist asupra profesorului de istorie şi geografie din Yvelines. Prima în dosar apare fiica lui Brahim C..
O notă de absenţă găsită de poliţie arată că eleva nu a fost prezentă la colegiu în ziua proiecţiei caricaturilor cu profetul Mahomed. Pentru această absenţă ea a fost sancţionată cu două zile de excludere de la cursuri. Pentru a justifica excluderea de la şcoală ea şi-ar fi minţit părinţii. Minciuna ei o face culpabilă şi poate fi acuzată şi urmărită penal pentru mărturii mincinoase. Ceilalţi doi adolescenţi implicaţi în atacul terorist l-ar fi ajutat pe atacatorul să-l identifice pe profesor.
„Ancheta a stabilit că autorul faptelor ştia numele profesorului, numele şi adresa şcolii, dar nu avea mijloacele pentru a-l identifica (profesorul – n.r.). Această identificare a fost posibilă doar de ajutorul unor elevi de gimnaziu din aceeaşi şcoală”, spune Jean Francois Ricard, procuror.
Ei ar fi primit o recompensă de 350 de euro pentru că i l-au arătat lui Abdoullakh Anzorov pe Samuel Paty. Procurorii au decis să-i trimită în judecată pe cei doi minori.
Sursa: Mediafax
- Viorel Focșa (AUR) acuză PSD de ipocrizie: De ce nu ați negociat înlocuirea lui Virgil Popescu de la Energie când ați intrat la guvernare?Ministerul Energiei a cerut la rectificarea bugetară nu mai puțin de 31 de miliarde de lei privind schema de sprijin din energie. Alocarea acestor fonduri ar duce țara în colaps financiar. Subiectul a fost dezbătut în cadrul emisiunii „România la raport” de la România TV, unde deputatul PSD Radu Cristescu a explicat că ministrul Virgil …
- Mircea Dăneasa: Aviz favorabil pentru proiectul AUR privind acordarea unui tichet de 1000 lei pentru fiecare nou-născutConsiliul Legislativ a avizat favorabil un proiect de lege al partidului AUR privind stimularea natalității. Potrivit inițiativei, statul va acorda, pentru fiecare copil nou-născut pe teritoriul României, un tichet social pe suport fizic, în cuantum de 1000 lei, destinat achiziției de hrană pentru bebeluşi, articole vestimentare, de lenjerie şi de produse dermato-cosmetice. Dacă va fi …
- Turul Ciclist al Ținutului Secuiesc a călcat în picioare steagul RomânieiCe sfidare mai mare vrei, la adresa legii și a cetățenilor României decât „marele eveniment Turul Ciclist al Ținutului Secuiesc?! ”80.000 de lei din banii târgumureșenilor aruncați pe fereastră spre acest eveniment de promovare a Ținutului Secuiesc, care nu aduce absolut nimic municipiului Târgu Mureș. Un proiect ilegal care a primit votul majorității UDMR și …
- Gazele s-au scumpit cu peste 70%, iar uleiul cu aproape 52%, într-un anRata anuală a inflaţiei în luna iulie 2022 comparativ cu luna iulie 2021 este 15%, scăzând uşor de la 15,1%, iar comparativ cu decembrie 2021 este 11%, arată datele publicate, joi, de Institutul Naţional de Statistică (INS). „Preţurile de consum în luna iulie 2022 comparativ cu luna iunie 2022 au crescut cu 0,9%. Rata inflaţiei …
- George Simion: După iarna asta PSD pică sub 20% în sondaje. PNL e urât de români, nu mai ia 10%Preşedintele AUR, George Simion, a vorbit despre cum decurg întâlnirile sale cu românii, în multele sale călătorii prin toate colţurile ţării, şi care sunt ambiţiile formaţiunii pe care o conduce la alegerile din 2024. George Simion spune că alegerile din 2024 reprezintă momentul ca românii să scape de vechea clasă politică, cea care a acaparat …