Știrile 60m.RO

Atenţionare de călătorie pentru Bulgaria: La graniţă se poate aștepta 72 de ore

Ministerul Afacerilor Externe atenționează românii care intenționează să intre în Bulgaria, dinspre Turcia, prin punctul de trecere a frontierei Lesovo (Bulgaria), că în perioada octombrie – decembrie există riscul formării de coloane mari de autocamioane. Timpii de așteptare pot ajunge la 72 de ore.

MAE a transmis un comunicat prin care recomandă românilor să se informeze din timp cu privire la aceste aspecte, să ia măsurile adecvate în vederea organizării itinerariilor de deplasare, să aibă asigurate resurse de apă, alimente și să respecte cu strictețe indicațiile și măsurile adoptate de autoritățile bulgare.

În Bulgaria, situația de urgență epidemiologică a fost prelungită până la 30 noiembrie 2020.

Cu privire la regimul vamal, românii pot accesa informații suplimentare pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe (Condiții de călătorie în R. Bulgaria, titlul Reglementări vamale) și pe site-ul autorității vamale bulgare – www.customs.bg.

Alte informații cu privire la e-vigneta și sistemul e-TOLL – pe site-ul www.bgtoll.bg, cu privire la situația circulației prin punctele de trecere a frontierei bulgare – pe site-ul www.mvr.bg; cu privire la starea vremii – pe site-ul www.weather.bg; cu privire la starea actuală a drumurilor – pe aplicația gratuită LIMA www.lima.api.bg, pe pagina de internet a Agenției „Infrastructura Rutieră” – www.api.bg și la numărul de telefon 070013020, accesibil în regim non-stop.

Cetățenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Sofia: +35929712858 şi +35929733510, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie telefonul de permanență al misiunii diplomatice a României în Republica Bulgaria: +359879440758.

  • Polonia intenţionează să majoreze de două ori salariul minim în 2024, pentru a compensa inflaţia
    Polonia intenţionează să majoreze de două ori salariul minim în 2024, pentru a ajuta oamenii să facă faţă unei inflaţii ridicate, a declarat ministrul Familiei şi Politicii Sociale, Marlena Malag, în timp ce partidul de guvernământ Lege şi Justiţie (PiS) se pregăteşte pentru alegeri parlamentare mai târziu în acest an, transmite Reuters. Costul vieţii a …
  • Turcii îşi aleg duminică preşedintele. Erdogan, marele favorit după primul tur
    Turcii sunt chemaţi duminică la urne pentru al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale, care ar putea duce la prelungirea domniei preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, aflat la putere de două decenii, scrie Reuters. Recep Tayyip Erdogan, în vârstă de 69 de ani, s-a clasat pe primul loc în primul tur de scrutin, cu 49,51% …
  • Cornel Nistorescu: Klaus Iohannis a făcut-o lată!
    România va conta din ce în ce mai puțin în Uniunea Europeană. Aceasta este decizia președintelui Klaus Iohannis. Decizia a fost luată pe șest, fără nici o consultare a parlamentului și a partidelor politice. Necum a populației. A decis să renunțe la un drept al României ca și cum a renunțat la o bicicletă veche, …
  • Aur pentru România la NASA. Îndemn către liceeni: „Să nu aveţi niciun fel de complex, în faţa nimănui“
    O recunoaştere a meritelor unor liceeni excepționali din Neamţ a fost făcută în cadru oficial, aceștia fiind medaliaţi cu aur la un concurs mondial de robotică organizat de NASA. Este vorba despre elevi de la Colegiul Naţional „Petru Rareş“ din Piatra Neamţ, cei care, alături de profesorul îndrumător Grigoruţă Oniciuc, au pus la cale proiectul …
  • Profesorii continuă greva! Guvernul nu vrea să ofere nimic
    Preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” Marius Nistor a afirmat că greva profesorilor continuă şi că angajaţii din sistemul de învăţământ menţin solicitările privind majorări salariale cu 25%. El a adăugat că reprezentanţii protestatarilor nu au fost chemaţi la noi negocieri cu Guvernul. Marius Nistor a declarat, sâmbătă după-amiază, pentru News.ro, că greva angajaţilor …

Back to top button