România are trei bancheri care câştigă peste un milion de euro
Dacă te întrebai câţi români care lucrează în domeniul bancar câştigă peste 1 milion de euro, află că răspunsul este trei.
Autoritatea Bancară Europeană a publicat raportul privind situaţia câştigurilor din 2018. România se află jos în clasament. Doar Slovenia, Grecia şi Malta figurează cu câte doi milionari în euro.
În schimb, Spania, Italia sau Germania stau mult mai bine. Însă nici acestea nu se compară cu liderul absolut, Marea Britanie. Peste 3.500 de milionari în euro din domeniul bancar lucrează în Regat.
Topul ţărilor cu cei mai mulţi bancheri milionari:
- Marea Britanie – 3.614
- Germania – 450
- Franţa – 234
- Italia – 206
- Spania – 167
Veştile nu sunt bune pentru români nici când vine vorba de intermedierea financiară. Suntem jos în clasament în ceea ce priveşte ponderea creditelor şi ale activelor bancare, scrie Ziarul Financiar.
Sursa: Mediafax
- Adrian Vasilescu(BNR): Liberalizarea prețurilor la energie a produs inflație și sărăcieLuna iulie a venit cu inflaţia în jos, iar pentru prima dată creşterile la mărfuri alimentare şi la mărfurile nealimentare se aliniază, a declarat, joi, pentru Agerpres, Adrian Vasilescu, consultant de strategie la Banca Naţională a României. „Sunt câteva idei care merită să fie subliniate, începând cu faptul că, iată, luna care s-a încheiat nu de …
- Viorel Focșa (AUR) acuză PSD de ipocrizie: De ce nu ați negociat înlocuirea lui Virgil Popescu de la Energie când ați intrat la guvernare?Ministerul Energiei a cerut la rectificarea bugetară nu mai puțin de 31 de miliarde de lei privind schema de sprijin din energie. Alocarea acestor fonduri ar duce țara în colaps financiar. Subiectul a fost dezbătut în cadrul emisiunii „România la raport” de la România TV, unde deputatul PSD Radu Cristescu a explicat că ministrul Virgil …
- Mircea Dăneasa: Aviz favorabil pentru proiectul AUR privind acordarea unui tichet de 1000 lei pentru fiecare nou-născutConsiliul Legislativ a avizat favorabil un proiect de lege al partidului AUR privind stimularea natalității. Potrivit inițiativei, statul va acorda, pentru fiecare copil nou-născut pe teritoriul României, un tichet social pe suport fizic, în cuantum de 1000 lei, destinat achiziției de hrană pentru bebeluşi, articole vestimentare, de lenjerie şi de produse dermato-cosmetice. Dacă va fi …
- Turul Ciclist al Ținutului Secuiesc a călcat în picioare steagul RomânieiCe sfidare mai mare vrei, la adresa legii și a cetățenilor României decât „marele eveniment Turul Ciclist al Ținutului Secuiesc?! ”80.000 de lei din banii târgumureșenilor aruncați pe fereastră spre acest eveniment de promovare a Ținutului Secuiesc, care nu aduce absolut nimic municipiului Târgu Mureș. Un proiect ilegal care a primit votul majorității UDMR și …
- Gazele s-au scumpit cu peste 70%, iar uleiul cu aproape 52%, într-un anRata anuală a inflaţiei în luna iulie 2022 comparativ cu luna iulie 2021 este 15%, scăzând uşor de la 15,1%, iar comparativ cu decembrie 2021 este 11%, arată datele publicate, joi, de Institutul Naţional de Statistică (INS). „Preţurile de consum în luna iulie 2022 comparativ cu luna iunie 2022 au crescut cu 0,9%. Rata inflaţiei …