Politică

S-a plătit jumătate de miliard de euro pentru un schelet: Construcția podului de la Brăila va fi suspendată. Va fi gata la sfântul așteaptă!

Reprezentanții Ministerului Transporturilor au făcut un anunț în care spun că antreprenorul a cerut o amânare cu nu mai puțin de trei ani pentru finalizarea lucrărilor.

Dacă japonezii au dat impresia că ar fi respectat graficul de lucrări și au ridicat deja structura podului, italienii au întârzieri mari, spun reprezentații Companiei de Drumuri.

Tot ei afirmă, în timp ce îi dădea asigurări premierului că vor termina în decembrie 2022, trimiteau notificări la CNAIR pentru prelungiri ale termenelor.

Cel mai mare pod din România și al treilea din Europa va costa jumătate de miliard de euro și, pentru realizarea lui, lucrează o firmă italiană și una japoneză.

Alin Șerbănescu, purtător de cuvânt al Ministerului Transporturilor: „Solicită extensii de timp până în anul 2025. Noi nu ne-am asumat sau, mai bine zis, nu am acceptat aceste notificări, dar, având în vedere și ritmul din șantier și modul de abordare al acestui proiect, este evident că acest constructor va avea întârzieri”.

Chiar dacă reprezentanții constructorului au dat în numeroase rânduri asigurări oficialităților române care au vizitat șantierul că, în decembrie 2022, podul va fi gata împreună cu drumurile de legătură, iată că nu se lucrează absolut deloc la aceste drumuri.

Construcția podului de la Brăila se decalează cu încă un an

Muncitorii de pe șantierul podului își schimbă poziția când află că noul termen avansat pentru finalizarea podului este 2025.

Alin Șerbănescu, purtător de cuvânt al Ministerului Transporturilor: „Sacțiuni îi sunt aplicate, penalizări îi vor fi aplicate. Este adevărat că trebuie să finalizăm în instanță tot ce înseamnă litigii”.

Rampele de acces la pod sunt realizate doar în proporție de 35%, iar drumurile au, de asemenea, întârzieri mari.

Francisk Chiriac, președintele Consiliului Județean Brăila: „Decizia noastră politică e ca ei să își respecte termenele. Nu spuse de noi, ci spuse de ei. Decembrie 2022, podul să fie gata pentru tarfic ușor, 3,5 tone și autoturisme, iar decembrie 2023, când se va termina și contractul de finanțare, să fie dat gata acest pod”.

În contractul semnat în 2018, termenul prevăzut pentru finalizarea podului, cu toate drumurile de legătură, a fost decembrie 2021. CNAIR a acceptat, însă, o întârziere cu un an pentru că, la rândul lor, reprezentanții Companiei de Drumuri au întârziat cu eliberarea unor avize și cu exproprierile

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button