Politică

Contracte pentru prietenii lui Drulă: 20.000 de euro pentru punctul pe care și l-a pus USR

USR – partidul condus acum de Cătălin Drulă, a intrat în Parlament, după alegerile din 2020, cu peste 15 procente. După 10 luni de guvernare și peste 23 de luni de opoziție, partidul se află ca intenție de vot sub scorul de acum trei ani. Chiar și în sondajele interne, USR nu mai atinge pragul de 15%, ci doar 13 procente.

USR și-a pus punct

Între timp, însă, în disperarea de a le mai găsi contracte bănoase prietenilor, Cătălin Drulă – cel care conduce acum formațiunea politică – a decis că trebuie să pună punct USR. Concret: după ruperea oficială de PLUS, în noiembrie 2020 Uniunea Salvați România s-a rebranduit și și-a pus un punct roșu. Drulă anunța atunci că, în comunicare, noua sigla va fi formată din USR urmat de un punct roșu-corai. Numele partidului va fi scris cu albastru pe fond alb sau cu alb pe fond albastru.

În timp ce unii au considerat noua sigla o ironie la adresa lui Dacian Cioloș, alții care au comentat pe rețelele sociale schimbarea s-au întrebat ce vrea să însemne punctul. „USR punct și de la capăt?”, „Gata, ați pus punct partidului?”, sunt câteva dintre comentarii.

Un punct de 20.000 de euro

Surse politice au precizat că punctul pe care Cătălin Drulă s-a decis să îl pună USR a costat partidul 20.000 de euro, iar contractul s-a semnat chiar cu un prieten de-ai președintelui partidului. Așa se face că, Headvertising, firma de publicitate condusă de Șerban Alexandrescu – cel care ar fi prieten cu Cătălin Drulă. Mihai Cocea și Mircea Stăiculescu a obținut 20.000 de euro dintr-un contract semnat cu USR, prin intermediul șefului de partid.

De altfel, Șerban Alexandrescu, are o postare pe Facebook care datează din 4 decembrie 2022, asemănătoare logo-ului USR, în care critica fostele guverne PSD + Pro România + UDMR  pe care le compara cu „un tușeu rectal”  :

Potrivit termene.ro, Headvertising își are sediuL în Sectorul 5 din București, are o cifră de afaceri de 9.496.084 lei, o vechime de 30 de ani (10 decembrie 1992) și un număr mediu de 17 angajati.

Interesant, însă, deal-ul semnat de Drulă cu cei trei nu a fost afișat și pe platforma de transparență. Transparența totală, dar nu la USR.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button