Deficitul bugetar a urcat la 5,18% din PIB, după primele opt luni din 2020
Deficitul bugetar a urcat la 5,18% din PIB după primele opt luni ale acestui an, respectiv 54,77 miliarde de lei, de la 4,7% din PIB, sau 49,68 miliarde de lei în perioada similară a anului trecut.
„Execuţia bugetului general consolidat în primele opt luni ale anului 2020 a înregistrat un deficit de 54,77 miliarde de lei (5,18% din PIB), din care mai mult de jumătate este rezultat din măsurile de combatere a crizei cauzate de epidemia COVID-19. Sume în valoare de 31,17 miliarde de lei (2,95% din PIB) au fost lăsate în mediul economic prin facilităţile fiscale, investiţii şi cheltuieli excepţionale adoptate pentru combaterea efectelor epidemiei de COVID-19”, precizează Ministerul Finanţelor Publice, care a publicat luni datele privind execuţia bugetară la opt luni.
În primele opt luni ale anului trecut, execuţia bugetară indica un deficit de 21,9 miliarde lei, respectiv 2,1% din PIB.
Potrivit estimărilor oficiale, deficitul bugetar va urca la 8,6% din PIB în acest an, cinci puncte procentuale fiind legate direct de perioada de criză prin care trece România.
- Sportivele de aur ale României s-au revoltat împotriva Guvernului: Le urăm vacanță plăcută politicienilorCampioana olimpică de la Tokyo, Simona Radiş, medaliată cu aur la dublu vâsle feminin şi la Munchen, le-a urat luni „vacanţă plăcută” oficialilor din Guvern care nu au venit să le întâmpine pe aeroport la întoarcerea din Germania, deşi delegaţia României a obţinut cea mai mare performanţă din istoria sa la Campionatele Europene. „Le urăm …
- Ciolacu, declarații bizare: Am venit la inaugurarea unei case mortuare de care vom beneficia cu toții la un moment datMarcel Ciolacu, a avut un discurs cel puțin bizar la inaugurarea Sălii Polivalente din Bistrița. Liderul PSD a afirmat că a venit la inaugurarea “unei case mortuare”. “Astăzi am venit la inaugurarea unei case mortuare de care vom beneficia cu toții la un moment dat. Vorbim de o investiție de peste 27 de milioane de …
- Polonia ia în calcul restricționarea vizelor pentru turiștii rușiȚări precum Ucraina, Estonia, Letonia, Finlanda și Cehia au cerut UE să limiteze sau să blocheze vizele Schengen pe termen scurt pentru cetățenii ruși, în semn de protest față de invazia Ucrainei de către țara lor. Acum, Polonia ia în considerare și restricții pentru vizele turistice rusești. „Polonia lucrează la dezvoltarea unui concept prin care …
- Iohannis: România va crește bugetul ApărăriiRomânia va crește bugetul Apărării de la 2% la 2,5% începând de anul viitor. Este unul dintre mesajele transmise de președintele Klaus Iohannis de Ziua Marinei. În alocuțiunea pe care o puteți citi mai jos, Klaus Iohannis face referire și la războiul nedrept și brutal declanșat de Rusia împotriva Ucrainei, „Doamnelor și domnilor, Mă bucur …
- FOTO: Amintire din anii de democrație europeană