România a asistat în decembrie 2024 la un moment fără precedent în istoria sa post-decembristă: anularea alegerilor generale, într-un gest brutal, care a sfidat Constituția și voința populară. La peste jumătate de an de la acel act politic extrem, președintele Nicușor Dan nu a oferit nici până astăzi nicio explicație clară. Nicio dovadă. Nici măcar o frază coerentă care să lămurească poporul de ce i s-a furat dreptul de a alege.
Mai grav, informațiile care circulă în spațiul public arată că nici în CSAT nu s-a prezentat vreo dovadă. S-a vorbit vag despre “suspiciuni”, despre “influențe externe”, despre “pericolul destabilizării”. Dar când s-a cerut concretul, a fost liniște. Niciun document, nicio interceptare, nicio analiză solidă. Nimic. Alegerile au fost anulate fără temei, fără transparență, fără rușine.
Dacă aceste “suspiciuni” au vizat o presupusă implicare a Rusiei, așa cum s-a șoptit în culise, atunci avem o altă problemă: probabil nici suspiciuni reale nu existau. Doar un pretext cusut cu ață albă, folosit de un sistem panicat că pierde controlul. Când nu ai cum să oprești votul democratic, inventezi o criză. Când nu ai cum să câștigi prin alegeri, le anulezi.
Iar Nicușor Dan? A tăcut. Și continuă să tacă. Nu a ieșit în fața poporului cu nicio asumare. Nu a apărat legea, nu a cerut dovezi, nu a cerut transparență. Președintele matematician, altădată prezent cu o mie de obiecții la orice detaliu, acum s-a transformat într-un executant obedient. Un garant nu al democrației, ci al deciziei dictate din umbră.
Când alegerile sunt anulate fără dovezi și fără reacție, nu mai vorbim de stat de drept. Vorbim de regim. Iar tăcerea președintelui este dovada cea mai clară că această lovitură nu a fost un accident, ci un plan. Iar noi toți — doar niște martori forțați ai unei trădări cinice.
