Rusia are mijloace „limitate” de a ancheta cazul lui Alexei Navalnîi, a transmis vineri Kremlinul, acuzându-i pe susţinătorii opozantului rus că au sustras în ziua incidentului indicii legate de presupusa sa otrăvire, relatează AFP.
„Din păcate, suntem limitaţi în capacitatea noastră de a desfăşura vreo anchetă. Şi asta pentru că se dovedeşte că au fost obiecte lichidate, scoase din ţară şi că nu putem lua cunoştinţă de analizele efectuate” în Germania, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenţiile ruse de presă.
Cu o zi în urmă, susţinătorii lui Navalnîi au publicat o înregistrare video în care explică faptul că urme de la agentul neurotoxic de tip Noviciok identificat în Germania ca otrava folosită împotriva opozantului au fost depistate într-o sticlă pe care ei au găsit-o în camera sa de hotel, în ziua incidentului, la sfârşitul lunii august, la Tomsk, în Siberia.
Ei au explicat că au luat această sticlă şi alte indicii şi le-au dus în Germania, unde a fost spitalizat adversarul Kremlinului, deoarece erau convinşi că autorităţile ruse nu vor face o anchetă.
„Dacă sticla există cu adevărat, de ce a fost luată? Poate pentru că există oameni care nu vor să aibă loc o anchetă?”, a afirmat peskov.
„Singurul lucru care va permite să se facă lumină asupra acestor evenimente este un schimb de informaţii, de prelevări biologice, de indicii şi o muncă în comun dacă va fi nevoie”, a adăugat el.
De la 20 august şi îmbolnăvirea în Rusia a lui Navalnîi într-un avion, Moscova spune că nu are niciun indiciu că ar fi fost comisă o crimă şi, prin urmare, nu a deschis o anchetă, în ciuda apelurilor în acest sens şi a ameninţărilor cu sancţiuni din partea statelor europene.
Medicii ruşi care l-au îngrijit pe opozant înainte de transferul său în Germania au precizat că au efectuat toate analizele necesare, fără a detecta cel mai mic agent toxic.
Kremlinul reproşează Germaniei că refuză să transfere datele de laborator care indică prezenţa agentului neurotoxic de tip Noviciok, în contextul în care Berlinul le-a transmis Franţei şi Suediei, unde a fost de asemenea identificată aceeaşi otravă.
Sursa: www.agerpres.ro
- Conversația lui Vladimir Putin cu Mario Draghi: ‘Federația Rusă este pregătită să exporte cereale și îngrășăminte’Rusia este gata să ajute la exportul de cereale și îngrășăminte în cazul în care sancțiunile împotriva sa sunt ridicate. Președintele rus Vladimir Putin a declarat acest lucru într-o conversație telefonică cu premierul italian Mario Draghi, a informat joi serviciul de presă de la Kremlin. Conversația a avut loc la inițiativa părții italiene, relatează agenția …
- Începând de vineri doar mașinile cu numere de Ungaria vor putea alimenta la preț redusNumai automobilele înmatriculate în Ungaria vor putea cumpăra combustibili la preţurile plafonate de guvern, începând de vineri, în timp ce automobilele înmatriculate în străinătate vor cumpăra combustibili la preţurile pieţei, a declarat joi Gergely Gulyas, şeful de cabinet al premierului Viktor Orban, transmite MTI. În condiţiile în care preţurile la combustibili în Ungaria sunt cele …
- Ofensiva Rusiei a ajuns la „intensitate maximă” în estul UcraineiOfensiva militară rusă a atins joi un grad de ‘intensitate maximă’ în estul Ucrainei, unde situaţia este extrem de dificilă, în timp ce Kievul a cerut mai multe arme grele Occidentului şi a denunţat în prealabil orice fel de concesii ‘pacifiste’ faţă de Rusia, iar un viceministru ucrainean al apărării a explicat că preşedintele Vladimir …
- BREAKING Încă o lovitură pentru procurori. CCR a declarat neconstituțional un articol din Codul Penal care permite procurorilor să întrerupă cursul prescripției prin administrarea de noi probeCurtea Constituțională a declarat neconstituțional un articol din Codul Penal care permite procurorilor să întrerupă cursul prescripției prin administrarea de noi probe. CCR a declarat neconstituțional a constatat că sunt neconstituționale dispozițiile art.155 alin.(1) din Codul penal. Potrivit acestui articol, ”cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză”. …
- AUR, despre bilanțul guvernului dezastru: PSD şi PNL au ”falimentat” RomâniaOficialii Alianţei pentru Unirea Românilor au dat publicităţii, joi, un aşa numit contra-bilanţ al PSD. Astfel, AUR reclamă că în guvernarea PSD-PNL preţurile s-au dublat, gazele au fost vândute ”pe nimic”, iar administraţia a fost ”înţesată” cu membri de partid. AUR acuză, de asemenea, PSD că nu a oprit creşterea datoriei publice, nu a ”retezat …