Știrile 60m.RO

Pierderi de 460 de miliarde de euro în turismul mondial, în primul semestru

Organizaţia Mondială a Turismului (UNWTO) a anunţat o reducere cu 65% a numărului de sosiri internaţionale în primul semestru din 2020, ceea ce înseamnă pierderi de 460 de miliarde de euro pentru industria călătoriilor din întreaga lume, transmit AFP şi Reuters.

Veniturile pierdute în primele şase luni din acest an „sunt de aproximativ cinci ori mai mari faţă de veniturile globale din turism înregistrate în timpul crizei financiare din 2009”, a estimat instituţia, cu sediul la Madrid.

Sosirile internaţionale au scăzut cu 440 milioane în perioada ianuarie – iunie 2020, sau 65%, cel mai sever declin fiind înregistrat în Asia, prima regiune care a simţit impactul pandemiei de coronavirus (Covid-19).

În primul semestru din 2020, sosirile turiştilor au scăzut cu 72% în Asia, cu 66% în Europa, cu 57% în Africa şi Orientul Mijlociu şi cu 55% în America de Nord şi de Sud.

„Este o scădere fără precedent, deoarece ţările din întreaga lume şi-au închis frontierele şi au introdus restricţii de călătorie, ca răspuns la pandemie”. În timp ce turiştii revin lent către unele destinaţii, „reducerea cererii pentru călătorii şi a încrederii consumatorilor” va continua să afecteze turismul pentru tot restul anului, se arată în raportul UNWTO.

Instituţia estimează că numărul sosirilor vizitatorilor străini va scădea cu aproximativ 70% în 2020, din cauza efectelor pandemiei. Va fi nevoie de doi până la patru ani pentru ca sosirile turiştilor să revină la nivelul de anul trecut, în condiţiile în care mai mult de jumătate din destinaţii au relaxat restricţiile de călătorie până la începutul lunii septembrie. În 2019, numărul sosirilor turiştilor străini a urcat cu 4%, la 1,5 miliarde, cele mai vizitate ţări din lume fiind Franţa, Spania şi SUA.

„Călătorii internaţionale sigure şi responsabile sunt acum posibile în multe părţi ale lumii şi este esenţial ca autorităţile să colaboreze cu sectorul privat pentru a pune din nou în mişcare turismul global”, a afirmat secretarul general al UNWTO, Zurab Pololikashvili.

Sursa. Știrile TVR

  • Culmea hoției sau culmea prostiei? Carburant mai scump în România față de țări care doar importă
    Culmea hoției sau culmea prostiei? Sigur una din două, altfel nu există o explicație pentru faptul că Ungaria își permite să vândă carburant mult mai ieftin decât România în condițiile în care aceasta nu este țară producătoare și doar importă combustibilul. Mai mult, deși România are și o productie destul de mare de țiței, este …
  • Ciucă laudă colaborarea cu UDMR și PSD
    Premierul Nicolae Ciucă a declarat că relaţia cu partidele din coaliţia de guvernare este „una cât se poate de funcţională”, explicând că în prezent stabilitatea coaliţiei este foarte importantă. În ceea ce priveşte posibile nemulţumiri ale alegătorilor privind formarea actualei coaliţii, şeful Executivului a declarat că este convins de faptul că alegătorii îşi vor exprima …
  • PSD și PNL își bat joc de români: Voucherele sărăciei vor fi livrate pe parcursul mai multor luni
    Continuă scandalul vocuherelor pentru cei mai săraci dintre pensionari. Ajutoarele ar putea ajunge la aceștia abia în iulie, nu în iunie așa cum au promis guvernanții. De asemenea și în acest caz rămâne de văzut cum vor gestiona guvernanții fondurile. Tichete sociale 2022. La începutul acestei săptămâni, în briefingul susţinut la finalul şedinţei de Guvern, …
  • Gorj: Patru poliţişti de la Serviciul de Acţiuni Speciale au fost reţinuţi pentru tentativă de omor şi tortură
    Patru poliţişti de la Serviciul de Acţiuni Speciale Gorj au fost reţinuţi de procurori pentru tentativă de omor şi tortură, ei fiind acuzaţi că au bătut un bărbat suspectat de ultraj, care era încătuşat, provocându-i răni care i-au pus viaţa în pericol. Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj a transmis, vineri, că patru persoane au …
  • Cine sunt oamenii lui Cioloș care pleacă din USR
    Europarlamentarul USR Dacian Cioloş va anunţa un nou proiect politic săptămâna viitoare, au declarat pentru News.ro surse apropiate fostului lider USR, precizând că acesta va fi urmat de maximum 10 parlamentari USR şi de patru eurodeputaţi. Printre parlamentarii  care îl vor urma cu siguranţă pe Dacian Cioloş se numără Andrei Lupu, care a şi anunţat …

Back to top button