UE propune oprirea schimbării sezoniere a orei
Comitetul de Turism şi Transporturi al UE propune oprirea schimbării sezoniere a orei, ceea ce nu ar modifica dreptul ţărilor UE de a decide cu privire la ora lor standard, conform News European Parliament.
Pentru ţările care decid să își păstreze definitiv ora de vară, ultima schimbare a ceasului va fi duminică din martie 2021.
Statele membre care preferă să îşi păstreze ora standard, cunoscută şi sub numele de „ora de iarnă”, schimbă ceasurile pentru ultima dată în ultima duminică din octombrie 2021.
Pentru a proteja piaţa unică, Comisia Europeană va analiza propunerile de fus orar ale statelor. Astfel, țările UE vot trebui să stabilească şi să comunice între ele toate modificările pe care le fac și să se asigure că aplicarea orei de vară în unele ţări şi a orei de iarnă în altele nu perturbă funcţionarea pieţei interne.
CE a organizat o consultare publică în vara anului 2018, care a primit 4,6 milioane de răspunsuri, din care 84% erau în favoarea întreruperii modificărilor semestriale ale ceasului, în timp ce 16% doreau să le păstreze.
UE a unificat pentru prima dată aranjamentele referitoare la ora de vară în 1980, pentru a asigura o abordare armonizată a schimbării orei pe piaţa unică, deoarece până atunci, practicile şi programele naţionale de oră de vară erau divergente.
Directiva actuală privind orele de vară impune ca ţările UE să treacă la ora de vară în ultima duminică din martie şi să revină la ora standard în ultima duminică din octombrie.
Sursa: Știrile TVR
- Ciprian Demeter: ”Martie negru” sau cruntele conflicte interetnice din TransilvaniaAstăzi se împlinesc 33 de ani de la evenimentele din 19-21 martie de la Târgu Mureș, când manipularea și intoxicarea mediatică inițiate și propagate de serviciile maghiare de informații au degenerat într-un conflict interetnic, cunoscut mai târziu drept „Martie negru”. Modul în care a fost instrumentat conflictul interetnic din martie 1990 de la Târgu Mureș, …
- Marea Britanie va furniza Ucrainei proiectile cu uraniu sărăcit, cunoscute drept bombe murdareSubsecretarul britanic al Apărării, baroneasa Goldie, a anunțat oficial luni, ca răspuns la o anchetă parlamentară a colegului său Lord Hilton, că Londra transferă obuze cu uraniu sărăcit către Ucraina, relatează BBC. „Împreună cu furnizarea de tancuri de luptă principale Challenger-2 pentru Ucraina, vom furniza muniție, inclusiv proiectile perforante care conțin uraniu sărăcit. Astfel de proiectile …
- Ciolacu: Atât timp cât PSD va fi la guvernare, niciun metru pătrat de pădure nu se va vindeAtât timp cât PSD va fi la guvernare, niciun metru pătrat de pădure nu se va vinde, a declarat marţi preşedintele social-democraţilor, Marcel Ciolacu, cu ocazia Zilei Internaţionale a Pădurilor. „În pepiniera Dobroţ din Argeş am întâlnit oameni care iubesc cu adevărat pădurea şi care îşi dedică întreaga carieră îngrijirii şi protejării ei. De aceea, …
- China acuză Japonia că ar vrea escaladare războiului din Ucraina după vizita premierului Kishida la KievVizita premierul japonez Fumio Kishida la Kiev nu este văzută cu ochi buni de China! Beijingul a avertizat Japonia să încerce să medieze pacea, „nu invers”. Autoritățile chineze speră că deplasarea premierului japonez Fumio Kishida la Kiev nu va duce la o escaladare a conflictului ucrainean, a declarat reprezentantul oficial al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii …
- Sorin Grindeanu e pe dinafară la Transporturi: contrazis de subalterni pe tema măsurătorilor pe Canalul BîstroeLa vârful Ministerului Transporturilor nu prea știe stânga ce face dreapta și invers. Ministrul Sorin Grindeanu ne spune că este un acord să se măsoare, dar o vor face doar ucrainenii și dacă România vrea poate trimite un expert, iar secretarul de stat, Irinel Scrioșteanu, îl contrazice imediat: așa am convenit cu toții că ucrainenii să facă măsurătorile la …