Internațional

Londra l-a convocat pe ambasadorul rus pentru a-i transmite „profunda preocupare” privind otrăvirea lui Aleksei Navalnîi

Ministrul britanic de externe Dominic Raab a declarat, luni, că l-a convocat pe ambasadorul rus din Marea Britanie pentru a-şi exprima preocuparea faţă de otrăvirea opozantului Kremlinului Aleksei Navalnîi, relatează Reuters şi AFP.

  • „Astăzi Regatul Unit l-a convocat pe ambasadorul Rusiei la Londra (Andrei Kelin – n.r.) pentru a transmite oficial profunda preocupare privind otrăvirea lui Aleksei @navalny”, a postat Raab pe Twitter.
  • „Este complet inacceptabil că o armă chimică interzisă a fost folosită şi Rusia trebuie să efectueze o investigaţie deplină şi transparentă”, a adăugat el.

Dominic Raab a mai precizat că a fost uşurat că Navalnîi a fost scos din coma indusă artificial, notează Reuters.

Starea de sănătate a lui Aleksei Navalnîi, principalul opozant al Kremlinului care a fost otrăvit, s-a îmbunătăţit, el a fost scos din coma indusă şi se va renunţa ”pe etape” la respiraţia artificială, a anunţat luni spitalul Charite de la Berlin unde se află internat Navalnîi.

Potrivit spitalului, Aleksei Navalnîi reacţionează la cuvintele celor din jur.

  • „Starea lui de sănătate (…) s-a îmbunătăţit”, a subliniat spitalul, unul dintre cele mai bune din Europa, reafirmând totodată că „este încă prea devreme pentru a evalua efectele pe termen lung ale otrăvirii severe” a lui Navalnîi şi că „nu pot fi excluse sechele”.

Cancelarul german Angela Merkel a declarat că Berlinul a ajuns la concluzia că Aleksei Navalnîi a fost otrăvit cu Noviciok, aceeaşi substanţă care, potrivit autorităţilor britanice, a fost folosită împotriva fostului agent dublu Serghei Skripal şi a fiicei sale Iulia, în 2018.

Aleksei Navalnîi, cunoscut pentru anchetele sale anticorupţie ce vizau elita politică rusă, s-a simţit rău pe 20 august în timp ce se întorcea cu o cursă aviatică din oraşul Tomsk spre Moscova şi el a fost internat de urgenţă la Omsk, un alt oraş din Siberia, înainte de a fi evacuat spre Berlin, după lungi dispute între susţinătorii săi şi medicii ruşi.

Sursa: www.digi24.ro

  • A luat foc un tren de călători în gara Sinaia
    Un incendiu a izbucnit, joi seară, la un tren de călători în Gara Sinaia, iar 28 de persoane, între care doi minori, s-au evacuat. Un bărbat care a încercat să stingă focul a suferit arsuri la o mână. Trenul circula pe ruta Bucureşti Nord- Braşov. „Incendiu automotor tren de calatori în Gara Sinaia. În tren …
  • General rus: Războiul din Ucraina va dura între 5 și 10 ani
    ​General-colonelul Vladimir Șamanov, poreclit „măcelarul Ceceniei” chiar de către alți generali ruși, afirmă că „demilitarizarea” și „denazificarea” Ucrainei ar putea dura între 5 și 10 ani, relatează televiziunea rusească RBC. El le-a spus jurnaliștilor ruși că în Ucraina s-au păstrat multe universități militare înființate în perioada sovietică, câte una pentru aproape fiecare regiune, lucru care a …
  • Un deputat USR anunță că va pleca din partid împreună cu Cioloș
    Deputatul USR Andrei Lupu a declarat, joi, în emisiunea Talk News de la Profit News TV, că este printre cei care se gândesc să plece din USR. ”Eu sunt îngrijorat în mod real de felul în care arată USR în acest moment” a spus el precizând că s-a închis la vârf şi un număr restrâns …
  • Conversația lui Vladimir Putin cu Mario Draghi: ‘Federația Rusă este pregătită să exporte cereale și îngrășăminte’
    Rusia este gata să ajute la exportul de cereale și îngrășăminte în cazul în care sancțiunile împotriva sa sunt ridicate. Președintele rus Vladimir Putin a declarat acest lucru într-o conversație telefonică cu premierul italian Mario Draghi, a informat joi serviciul de presă de la Kremlin. Conversația a avut loc la inițiativa părții italiene, relatează agenția …
  • Începând de vineri doar mașinile cu numere de Ungaria vor putea alimenta la preț redus
    Numai automobilele înmatriculate în Ungaria vor putea cumpăra combustibili la preţurile plafonate de guvern, începând de vineri, în timp ce automobilele înmatriculate în străinătate vor cumpăra combustibili la preţurile pieţei, a declarat joi Gergely Gulyas, şeful de cabinet al premierului Viktor Orban, transmite MTI. În condiţiile în care preţurile la combustibili în Ungaria sunt cele …

Back to top button