MagazinȘtirile 60m.RO

Au început lucrările de restaurare a Cazinoului din Constanţa după 7 ani de chin birocratic

Au început lucrările de restaurare a Cazinoului din Constanţa. Acestea vor dura aproape 2 ani şi jumătate, iar întregul proiect de reabilitare ajunge la 100 de milioane de lei. Monumentul construit în 1910 este unul din simbolurile Art Nouveau ale României.

După mai bine de 7 ani de chin birocratic, de licitaţii contestate şi anulate, au început în sfârşit lucrările. Monumentul e acum plin de schele, dar constructorii promit că în aproximativ 2 ani şi jumătate va reveni la strălucirea de odinioară. Întregul proiect de modernizare a Cazinoului ajunge la un cost de 100 de milioane de lei, din care mai mult de jumătate sunt cheltuielile de restaurare, potrivit Mediafax. Monument Art Nouveau, Cazinoul de pe faleza Mării Negre a fost inaugurat în 1910, în ziua de Sfânta Maria. Construit în special pentru desfăşurarea jocurilor de noroc, Cazinoul a fost martorul unuia dintre momentele istorice dinaintea Primului Război Mondial. Aici, Regele Carol I şi Principele Ferdinand l-au primit pe Ţarul Nicolae al II-lea al Rusiei.

Back to top button