Lidera opoziţiei din Belarus, Svetlana Tihanovskaia, a cerut ONU să trimită o misiune internaţională de monitorizare în ţara sa
Lidera opoziţiei din Belarus, Svetlana Tihanovskaia, a cerut vineri ONU să trimită o misiune internaţională de monitorizare în ţara sa pentru a documenta brutalitatea flagrantă a poliţiei împotriva protestatarilor majoritar paşnici, relatează dpa.
- „Noi, poporul belarus, avem nevoie de ajutorul Naţiunilor Unite pentru a pune capăt încălcărilor flagrante ale drepturilor omului şi desconsiderării cinice a dreptului la demnitate umană în mijlocul Europei”, a spus Tihanosvkaia într-un discurs prin videoconferinţă adresat Consiliului de Securitate al ONU.
Svetlana Tihanosvskaia, în vârstă de 37 de ani, a candidat împotriva preşedintelui în funcţie de peste un sfert de secol, Aleksandr Lukaşenko. Ea a ieşit a doua în scrutinul prezidenţial, în care potrivit numărătorii oficiale Lukaşenko a obţinut peste 80% din sufragii.
În Belarus au avut loc proteste în fiecare zi după alegerile de la 9 august, despre care opozanţii şi manifestanţii susţin că au fost fraudate.
- „Cerem Naţiunilor Unite să condamne utilizarea excesivă a forţei de către serviciile de securitate din Belarus împotriva protestatarilor”, a spus Tihanovskaia în discursul ei. Ea a solicitat sancţiuni individuale împotriva oficialilor din Belarus implicaţi în violenţe.
- „Colaborarea cu regimul dlui Lukaşenko în acest moment înseamnă susţinere pentru violenţă şi încălcări flagrante ale drepturilor omului”, a afirmat ea.
Tihanovskaia, al cărei soţ, un activist politic, a fost arestat înainte de alegeri, a fugit în Lituania vecină la câteva zile după scrutinul de la 9 august în contextul reprimării violente a manifestaţiilor de către poliţie.
Ea a cerut autorităţilor să-l elibereze pe soţul ei, Serghei Tihanovski, şi pe alţii, pe care i-a numit prizonieri politici.
Reuniunea online specială a Consiliului de Securitate al ONU a fost organizată de statul baltic Estonia, care face parte în prezent din acest for.
Estonia a vrut să asigure un forum pentru „cei care sunt reduşi la tăcere”, a declarat într-un comunicat ministrul estonian de externe Urmas Reinsalu.
„Presiunea publică poate contribui la reducerea violenţei şi a încălcărilor grave ale drepturilor omului”, a adăugat Reinsalu.
Cel puţin 7.000 de protestatari au fost reţinuţi în cursul demonstraţiilor din Belarus. Experţii în drepturile omului ai ONU susţin că au primit 450 de sesizări privind tortură şi abuz asupra protestatarilor în ultimele săptămâni.
Uniunea Europeană a denunţat alegerile drept „nici libere, nici corecte” şi a condamnat reprimarea de către poliţie a libertăţii de exprimare în fosta republică sovietică.
În discursul său către Consiliul de Securitate al ONU, Tihanovskaia l-a descris pe Lukaşenko drept un lider ilegitim, „care se agaţă cu disperare de putere şi refuză să-şi asculte propriul popor”.
- „O naţiune nu poate şi nu trebuie să fie ostatica setei de putere a unui singur om. Regimul dlui Lukaşenko este falit din punct de vedere moral, îndoielnic din punct de vedere legal şi pur şi simplu imposibil de menţinut în ochii naţiunii noastre”, a mai spus ea.
Sursa: Agerpres.ro
- Marius Nistor îi dă replica lui Iohannis: S-a terminat perioada în care liderii sindicali pocneau din degete și se închidea grevaPreşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”, Marius Nistor, a declarat joi seară, la Antena 3, că s-a terminat perioada în care liderii sindicali pocneau din degete și se închidea greve, după ce președintele Klaus Iohannis a afirmat la prânz că „se pune întrebarea cine negociază pentru dascăli” pentru că liderii sindicali „sunt doar un fel de …
- Ciprian Demeter: Eșuarea ”României educate” a lui IohannisÎn învăţământul românesc au renăscut, mai mult ca niciodată, tensiunile dintre profesori şi sistemul politic degenerat. Divergenţele sunt aceleași dintotdeauna: lipsa investițiilor din educație și majorarea salariilor dascălilor care sunt singura pătură socială importantă pentru prezentul și viitorul unei țări, dar pentru care Iohannis, prin ”Guvernul meu” și prin proiectul ”România Educată”, nu a găsit …
- SRS: Sindicatele profesorilor au fost minţite. Din nou. La fel și populațiaSindicatele profesorilor au fost minţite. Din nou. Li s-a transmis liderilor acestora, informaţie livrată şi opiniei publice, cum că, pentru a le satisface creşterile de venituri în acest an, Guvernul va fi silit să cheltuie două miliarde de lei. Mărindu-şi astfel gaura. Nu este nicidecum aşa. Conform datelor oficiale şi de ultimă oră de la …
- Scandalul de spionaj Iphone: Americanii urmăresc telefoanele diplomaților NATO și IsraeluluiContraspionajul rusesc a descoperit o operațiune a agențiilor de informații americane pentru a infecta mii de iPhone-uri cu programe malware, inclusiv cele aparținând diplomaților străini la Moscova, a declarat FSB . „În cursul asigurării securității infrastructurii de telecomunicații din Rusia, au fost identificate anomalii care sunt specifice doar utilizatorilor de telefoane mobile Apple și sunt cauzate de funcționarea unui …
- Partidul lui Viktor Orban din Parlamentul European acuză PSD și stânga europeană: Susțin războiulDeputaţii europeni de stânga care susţin războiul nu pot accepta că Ungaria este de partea păcii şi respinge instigările la război – a afirmat joi Balázs Hidvéghi, deputatul partidului Fidesz în Parlamentul European (PE), într-o declaraţie dată jurnaliştilor ungari. În contextul adoptării unei rezoluţii de condamnare a Ungariei în cadrul sesiunii plenare a PE de …