Expoziție inedită în București: Museum of Broken Relationships, locul unde obiecte cotidiene spun povești de iubire
O pereche de pantofi care nu a fost niciodată purtată, o cutie metalică pentru bomboane mentolate, o mătură, un rebus personalizat, muzică – toate sunt lucruri care la un moment dat au spus o poveste de iubire şi care, până pe 17 octombrie, sunt expuse în centrul Bucureştiului.
Creat în 2006 de croaţii Olinka Vistica şi Drazen Grubisic, Museum of Broken Relationships (Muzeul Despărţirilor – n.r.) a fost „adus” anul acesta şi la Bucureşti. Obiectelor din expoziţia permanentă din capitala Croaţiei li s-au alăturat „martori” ai unor relaţii din România. În total, 20 de obiecte româneşti pot fi văzute la expoziţia itinerantă din Capitală, potrivit lui Dragoş Neamu, manager al „Museums Meet Museums”, implicat în proiect.
„Fiecare donator, rămas anonim, povesteşte prin obiectul donat despre propria dramă sentimentală, iar acest lucru se întâmplă pentru că muzeul îi oferă şansa de a depăşi un colaps emoţional prin creativitate”, afirmă Neamu, în catalogul expoziţiei.
La Rezidenţa BRD Scena9, din centrul Capitalei, unde este prezentată expoziţia, primul lucru care întâmpină vizitatorii este un text scris pe perete: „Ai avut vreodată inima frântă?” Iar vizita în încăperile cu obiecte diverse arată multiple moduri în care cuiva îi este frântă inima, dar şi nenumărate lucruri care amintesc de o despărţire. Obiectele aduse la Bucureşti nu documentează doar relaţiile romantice, „inventariază” iubirea de mai multe feluri – iubirea pentru o mamă din Varşovia, care nu a purtat niciodată în viaţa ei o pereche de pantofi, pentru că erau prea frumoşi, sau iubirea pentru muzica artistului Mansour, care îi aminteşte unei persoane care trăieşte în Olanda de originile sale persane.
De asemenea, pe lângă plimbarea printre obiecte, vizitatorii pot vedea şi mărturia video a unei poveşti de iubire ce a început în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. O relaţie Bucureşti – Zagreb din care a mai rămas o cutie mică, de metal, pentru bomboane mentolate şi un rebus personalizat sub care sunt desenaţi cu creionul un bărbat şi o femeie, zâmbitori – sunt alte două exponate, donate din Bucureşti, respectiv San Francisco.
Museum of Broken Relationships la Bucureşti a fost deschis joi seara. În zilele ce urmează, intrarea este liberă, iar expoziţia poate fi vizitată de marţi până vineri, între orele 16,00 şi 20,00, şi în weekend, între orele 13,00 şi 20,00.
Organizatorii recomandă celor interesaţi, în contextul pandemiei de COVID-19, să se programeze online, pe bit.ly/vizitareMuseumofBrokenRelationships .
Sursa: Agerpres
- Un accident feroviar a avut loc în Gara CFR Galaţi: Patru persoane au fost răniteUPDATE 20:59 – În urma evenimentului au rezultat 4 victime:-mecanicul trenului picior accidentat, -călătorul descarcerat accidentat la membrul drept inferior, -conductoarea a fost în stop cardio-respirator, dar a fost resuscitată -conductorul accidentat la membrul drept superior și traumatism la cap, toți transportați cu SMURD la spital. UPDATE 20:56 Ce spune CFR „CFR Călători informează că …
- De ziua lor, poliţiştii au dat amenzi de peste 3 milioane leiZiua de 25 martie este Ziua Poliției Române, dar angajații MAI nu au sărbătorit, ci au muncit. În ultimele 24 de ore, angajaţii MAI au intervenit la 4.226 de evenimente, 2.632 fiind circumscrise menţinerii ordinii publice, iar 1.594 circumscrise situaţiilor de urgenţă, arată Ministerul Afacerilor Interne. Astfel, poliţiştii şi jandarmii au constatat 8.839 abateri de …
- VIDEO: Ca la război! Ciocniri violente între polițiști și manifestanți în vestul FranțeiCiocniri au avut loc sâmbătă, în vestul Franţei, între poliţişti şi manifestanţi care se opun construirii unui rezervor mare de apă destinat irigaţiilor agricole relatează Reuters. Mii de manifestanţi s-au adunat la locul viitorului rezervor, în districtul rural Sainte-Soline, unde o manifestaţie asemănătoare, în octombrie, s-a soldat cu răniţi. Protestatarii au defilat sâmbătă, în pofida unei interziceri …
- Ministrul Culturii va cere repatrierea tabloului lui Pollock, dacă se confirmă autenticitatea și legătura cu Nicolae CeaușescuDouă grupuri de experți bulgari ar fi confirmat autenticitatea tabloului recent descoperit la Sofia, de Jackson Pollock, și că există dovezi că acesta ar fi aparținut lui Nicolae Ceaușescu, a declarat ministrul Culturii, Lucian Romașcanu. Ministrul Culturii a precizat că a avut o discuție cu ministrul bulgar al Culturii privind situația tabloului presupus a fi al …
- VIDEO: Un avion Tarom a aterizat de urgență, după ce pilotul a leșinat„Compania TAROM informează că din cauza unei urgenţe medicale a unuia dintre membrii echipajului de comandă, aeronava care efectua zborul RO 7673 pe ruta Timişoara-Hurghada a efectuat o aterizare de urgenţă, conform procedurilor standard în astfel de situaţii”, potrivit comunicatului de presă al companiei. Compania menţioneză că la bord se aflau 184 de pasageri, iar …