Social

Asigurările RCA, valabile și în format electronic

Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară a aprobat în şedinţa de miercuri modificarea şi completarea Normei nr. 20/2017 privind asigurările auto din România în ceea ce priveşte articolul care reglementează dovada încheierii asigurării RCA în cazul controalelor efectuate de către autorităţile abilitate.

„Astfel, la articolul 10, punctul 11 se arată că dovada încheierii asigurării RCA, în cazul controalelor efectuate de către autorităţile abilitate o constituie: litera a) poliţa de asigurare RCA şi contractul RCA emise de către asigurătorul RCA, pentru perioada de valabilitate înscrisă, prezentate pe suport hârtie sau în format electronic; litera b) dovada asigurării de răspundere civilă a vehiculelor, eliberată de asigurătorii RCA din alte state, cu valabilitate pe teritoriul României şi numai pentru perioada menţionată în aceasta, sau poliţa de asigurare de frontieră pentru vehiculele înmatriculate/înregistrate în afara Spaţiului Economic European şi a Confederaţiei Elveţiene, prezentată pe suport de hârtie sau în format electronic”, se menţionează într-un comunicat al ASF.

Totodată, în cadrul aceluiaşi articol, a fost introdusă litera c) care stipulează faptul că dovada încheierii asigurării RCA, în cazul controalelor efectuate de către autorităţile abilitate, o constituie şi informaţia rezultată din interogarea bazei de date cu asigurările obligatorii de răspundere civilă auto încheiate pe teritoriul României, prin care se certifică existenţa unui contract RCA valabil la data interogării.

Modificările şi completările aduse Normei nr. 20/2017 intră în vigoare în termen de trei zile de la data publicării acestora în Monitorul Oficial al României, Partea I, precizează ASF.

Autoritatea de Supraveghere Financiară este autoritatea naţională, înfiinţată în anul 2013 prin OUG 93/2012 aprobată prin Legea 113/2013, pentru reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital. A.S.F. contribuie la consolidarea cadrului integrat de funcţionare a celor trei sectoare, care însumează peste 10 milioane de participanţi.

Sursa: www.agerpres.ro

  • Putin a eliminat limita de vârstă pentru înrolarea în armata rusă
    Preşedintele rus Vladimir Putin a semnat o lege care elimină limita superioară de vârstă pentru ruşi şi străini pentru a se înrola în armată, cu contract, scrie agenţiei de presă de stat TASS. Duma de Stat a Rusiei a adoptat miercuri, 25 mai, proiectul de lege. Anterior, cetăţenii cu vârste cuprinse între 18 şi 40 …
  • 400 din cele 700 de vagoane CFR părăsite care blocau Portul Constanța au fost scoase de pe linii
    400 din cele 700 de vagoane ruginite și nefuncționale din Portul Constanța au fost scoase de pe linii până în acest moment, urmând ca la începutul lunii iunie să înceapă lucrările la primele 35 de linii de cale ferată, a declarat pentru Info Sud-Est directorul Portului Constanța, Florin Goidea. În contextul războiului din Ucraina, autoritățile …
  • Culmea hoției sau culmea prostiei? Carburant mai scump în România față de țări care doar importă
    Culmea hoției sau culmea prostiei? Sigur una din două, altfel nu există o explicație pentru faptul că Ungaria își permite să vândă carburant mult mai ieftin decât România în condițiile în care aceasta nu este țară producătoare și doar importă combustibilul. Mai mult, deși România are și o productie destul de mare de țiței, este …
  • Ciucă laudă colaborarea cu UDMR și PSD
    Premierul Nicolae Ciucă a declarat că relaţia cu partidele din coaliţia de guvernare este „una cât se poate de funcţională”, explicând că în prezent stabilitatea coaliţiei este foarte importantă. În ceea ce priveşte posibile nemulţumiri ale alegătorilor privind formarea actualei coaliţii, şeful Executivului a declarat că este convins de faptul că alegătorii îşi vor exprima …
  • PSD și PNL își bat joc de români: Voucherele sărăciei vor fi livrate pe parcursul mai multor luni
    Continuă scandalul vocuherelor pentru cei mai săraci dintre pensionari. Ajutoarele ar putea ajunge la aceștia abia în iulie, nu în iunie așa cum au promis guvernanții. De asemenea și în acest caz rămâne de văzut cum vor gestiona guvernanții fondurile. Tichete sociale 2022. La începutul acestei săptămâni, în briefingul susţinut la finalul şedinţei de Guvern, …

Back to top button