Știrile 60m.RO

O tânără de 30 de ani candidează la preşedinţia CJ Suceava din partea Pro România | Stirea de Iasi

Liderul judeţean al Pro România Suceava, deputatul Ioan Cătălin Nechifor, a anunţat, luni, că pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) va candida Alexandra Harja Samsonescu, antreprenor în vârstă de 30 de ani, care se înscrie în profilul solicitat de suceveni pentru o schimbare în bine a judeţului, potrivit Agerpres.
”E nevoie de schimbare, o schimbare politică curajoasă, o schimbare de profil administrativ, o schimbare de generaţii. Traversăm un moment greu. Cine n-a înţeles că Bucovina, Suceava, e căzută foarte rău, economic, social, chiar şi uman aş putea spune, greşeşte foarte mult. Avem datoria, măcar noi care am înţeles lucrul ăsta, să venim cu altceva, cu forţe proaspete. Schimbarea la Pro România o simţiţi, o vedeţi, e tangibilă, există şi cred că pe 27 septembrie cei care trăiesc în Suceava, în tot judeţul, au cu cine vota. Cu Alexandra Harja Samsonescu pentru funcţia de preşedinte al CJ Suceava, cu echipa Pro România, pentru Consiliul Judeţean şi cu candidaţii noştri de primar din tot judeţul. E o opţiune firească, bună pentru toată lumea, o opţiune pentru care îi rog s-o gândească şi s-o fructifice ca atare”, a spus Nechifor.
El a arătat că strategia de campanie a Pro România nu include, în această perioadă, atacuri sau acuzaţii, aşa cum obişnuiesc reprezentanţii celorlalte partide.
“Fac ceilalţi destul, şi PSD şi PNL şi alte partide. Vin cu teme de atac. Se atacă zi de zi şi sâmbăta şi duminica. Nu ne-am săturat? Nu e prea mult? Nu suntem prea jos căzuţi cu toată societatea suceveană, bucovineană. Au trecut momente dificile peste noi şi de-a lungul timpului. Unitatea a fost cea care a scos Bucovina din marasm, echipa a fost cea care a schimbat profilul, viaţa noastră de-a lungul timpului. Cred că astăzi, în 2020 Pro România dovedeşte unitate, dovedeşte echipă,

 » Citești între articolul pe www.StireaDeIasi.RO

Back to top button