Știrile 60m.RO

Ministrul francez al apărării a comentat livrările de arme către Ucraina

Ministrul Forțelor Armate franceze, Florence Parly, a declarat luni, în Parlamentul European, că Parisul nu dorește ca livrarea cu arme către Ucraina să provoace o escaladare a situației în întreaga țară, dar în acelaşi timp a recunoscut dreptul Kievului la apărare.

“Ca în orice altă țară, nu dorim ca exporturile noastre să conducă la escaladare. Sarcina noastră principală este să scădem temperatura, să contribuim la dezescaladare” – a declarat ministrul francez, răspunzând la întrebările deputaţilor Subcomisiei pentru apărare a PE. Concomitent, Florance Parly a subliniat necesitatea “recunoașterii dreptului Ucrainei la apărare, la păstrarea integrităţii teritoriale și la protejarea populației”.

În acest sens, ministrul francez a reamintit că UE a decis să sprijine Kievul în cadrul politicii comune de securitate. Anterior, s-a anunţat că UE a alocat 31 de milioane de euro Ucrainei, pentru consolidarea capacităților de apărare, în cadrul Fondului european de menținere a păcii. Cu toate acestea, acest ajutor nu prevede livrarea de arme letale. Este vorba doar de sprijinirea medicilor militari, crearea de spitale de campanie, precum și asistența forțelor inginerești ale Armatei ucrainene.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button