Gabriela Firea vrea să dea 1.000 de euro pentru donatorii de plasmă vindecaţi de COVID-19
Gabriela Firea anunţă că va introduce pe ordinea de zi a şedinţei de joi a Consiliului General al Municipiului București un proiect în baza căruia pacienţii trataţi de COVID-19 care donează plasmă ar urma să beneficieze de un stimulent financiar în cuantum de 1.000 de euro, sub forma tichetelor de masă sau pentru medicamente.
„Am scris un proiect dedicat acestei nevoi stringente, împreună cu medicii de la Administraţia Spitalelor, pe care îl voi adăuga joi pe ordinea de zi a Consiliului General. În esenţă, este vorba despre convingerea cât mai multor pacienţi trataţi să fie salvatorii celor care suferă, prin întâlniri, discuţii, argumente umanitare. În plus, la acest efort vom adăuga şi un stimulent financiar în cuantum de 1.000 de euro, sub forma tichetelor de masă şi/sau cadou, din care donatorii pot procura medicamente (vitamine, minerale), alimente necesare revenirii tonusului, dar şi alte produse necesare”, a anunțat Gabriela Firea, marţi, pe Facebook.
Ea a menţionat că, în mod normal, legislaţia privind donarea nu prevede şi stimulente financiare, dar pandemia de COVID-19 reprezintă o situaţie de excepţie.
„Suntem în pandemie, deci într-o situaţie excepţională. Chiar dacă, în timpuri normale, legislaţia privind donarea nu prevede şi stimulente financiare, acum suntem într-o situaţie de excepţie. Prin urmare, este nevoie de o excepţie de la lege, pentru a salva cât mai multe vieţi! Nu cred că ar fi normal să ne încurcăm în prea multe detalii birocratice şi cutumiare, atunci când este vorba despre un interes superior: salvarea românilor care suferă de o formă severă a infecţiei COVID-19”, a mai scris Gabriela Firea.
Potrivit cifrelor disponibile la această oră, pe teritoriul României s-au vindecat până acum 30.311 de persoane, ceea ce înseamnă că, dacă poiectul ar trece, ar presupune un buget de 30.311.000 de euro.
- Video: Xi Jinping, primit de Putin la KremlinPreşedintele Rusiei, Vladimir Putin, l-a primit luni după-amiază, la Kremlin, pe omologul său chinez, Xi Jinping, aflat în vizită oficială la Moscova pentru aprofundarea relaţiilor bilaterale. Conform agenţiilor de presă ruse, citate de cotidianul Le Monde și Mediafax, preşedinţii Vladimir Putin şi Xi Jinping au luni o întâlnire informală, înaintea întrevederii oficiale programate marţi. Putin, „pregătit” să discute despre …
- Oficial rus: ”Intrarea Poloniei în conflictul din Ucraina va însemna începutul unui război mondial”. Varșovia nuanțează pozițiaParticiparea Poloniei la conflictul ucrainean va însemna dezlănțuirea unui al treilea război mondial de către NATO, a spus șeful Comisiei pentru afaceri internaționale a Dumei de Stat din Federația Rusă, liderul partidului Liberal Democrat din Rusia (LDPR) Leonid Slutsky, pe canalul său Telegram, relatează TASS.. Context: În timpul unui interviu pentru o televiziune franceză, ambasadorul polonez în Franța, …
- Canada cere alianță împotriva Rusiei și ChineiOttawa a propus autorităților de la Tokyo să formeze un parteneriat cvadrilateral cu Washingtonul și Seulul pentru a contracara Beijingul și Moscova – a informat astăzi Agenția de presă Kyodo, citând surse diplomatice. Potrivit acestora, Canada a făcut propunerea în timpul vizitei făcute în ianuarie la Ottawa de primul ministru al Japoniei, Fumio Kishida. După …
- Șeful ASF, Nicu Marcu, refuză să demisioneze în urma falimentelor de răsunet de pe piața asigurărilorŞeful Autorităţii de Supraveghere Financiară, Nicu Marcu a declarat luni, după audierea în comisiile reunite din Senat, despre o demisiei în urma scandalului de pe piaţa RCA, că ASF a identificat toate defecţiunile acestor companii şi a solicitat intrarea în faliment. ”De ce trebuie să ne dăm demisia?”, s-a întrebat el. Marcu a fost întrebat …
- Bogdan Aurescu susține la UE că România va livra muniție UcraineiMinistrul de Externe, Bogdan Aurescu, a declarat luni înainte de reuniunea miniştrilor de externe de la Bruxelles că va exprima susţinerea României pentru adoptarea de noi măsuri pentru a furniza muniţie Ucrainei, el precizând că ţara noastră este pregătită să lucreze la un nou pachet de sancţiuni contra Rusiei. Ministrul a anunţat că îi va …