ISTORIESocial

Descoperire cu „valoare istorică excepţională”: Brăţări dacice din argint cu reprezentări antropomorfe unice

Florin Boşoteanu, preşedinte al Asociaţiei Prospectorii Istoriei, a anunţat pe Facebok o descoperire cu „valoare istorică excepţională” făcută la Braşov de un arheolog amator.

Arheologul amator a găsit la rădăcina unui copac, cu ajutorul unui detector de metale, trei brăţări dacice din argint „cu reprezentări antropomorfe unice”, care se află în stare foarte bună.

Obiectele, care vor fi restaurate şi evaluate de specialişti, au fost predate Direcţiei Judeţene pentru Cultură Braşov. Cei care le-au găsit pot primi din partea statului, conform legii, până la 45% din valoarea descoperirii.

Boşoteanu a vorbit despre detecţia de metale într-un interviu RFI: „E relaxare şi pasiunea unei posibilităţi de a descoperi istoria. Până la urmă, a devenit pasiune. Acum vreo 10 ani, atunci când m-am apucat, a fost în scopul relaxării, al ieşirii în natură. Un motiv al ieşirii în natură a fost să îmi iau un detector şi să nu stau degeaba în natură”.

Din anul 2012 până în prezent, a spus el, „au fost descoperite tezaure începând cu epoca bronzului, epoca migraţiilor, din perioada dacică şi inclusiv din perioada medievală şi contemporană, secolul al XIX-lea”.

Boşoteanu a menţionat descoperirea în judeţul Dâmboviţa a unui tezaur de 980 de monede spaniole, poloneze, turceşti, româneşti de către Florin Băsceanu; în judeţul Bacău, un tezaur monetar din 12 monede romane republicane, descoperit de Dragoş Băescu; în judeţul Vâlcea au fost descoperite monede turceşti de secol XV.

„Cred că e deja arhicunoscută descoperirea lui Iulian Enache. E vorba de peste 47.000 de monede din argint.  E cel mai mare tezaur monetar din argint de pe teritoriul României”, a adăugat el.

„Cel mai important e faptul că aceste tezaure sau chiar obiecte de importanţă majoră din punct de vedere istoric pot da nişte date către specialişti asupra locuirii unei zone într-o anumită perioadă sau multe alte informaţii care pot fi folosite în descifrarea misterelor din istoria noastră”.

Cât priveşte recompensele ce pot fi promite de descoperitori, el a specificat: „Descoperitorul are drept la recompensă. Descoperirea cu detectorul de metale este una întâmplătoare. Aici iar este o discuţie. Acest grup de arheologi spune că nu este întâmplătoare. În schimb, toată lumea demonstrează că este întâmplătoare. (…) Sunt cazuri în care descoperitorul nu cere recompensa şi face donaţie către direcţia judeţeană de cultură. În cazul în care se cere recompensa, în termen de 18 luni, în cazul în care nu este primită acea recompensă, descoperitorul poate da în judecată şi în scurt timp câştigă procesul şi va obţine şi recompensa cerută”.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.
Back to top button