Internațional

Guvernul libanez și-a dat demisia

Premierul libanez Hassan Diab a anunţat luni seara demisia guvernului său, la şase zile după explozia devastatoare produsă în portul capitalei Beirut, soldată cu sute de morţi şi mii de răniţi, transmit agenţiile internaţionale de presă.

Şeful guvernului, care se prezintă ca fiind independent, a dat vina pe clasa politică tradiţională pentru eşecurile sale, denunţând „corupţia” care a dus la „acest cutremur care a lovit ţara”. „Astăzi, anunţ demisia acestui guvern”, a spus el într-un discurs televizat adresat naţiunii. Diab a insistat pe lupta împotriva celor corupţi, subliniind necesitatea de a avea un guvern de salvare naţională.

La 4 august, peste 2.000 de tone de azotat de amoniu au explodat, provocând moartea a cel puţin 163 de persoane, rănirea altor 6.000 şi lăsând fără locuinţe între 250.000 şi 300.000 de oameni.

Pentru mulţi libanezi, explozia a fost ultima picătură dintr-o criză prelungită determinată de prăbuşirea economiei, corupţia endemică şi guvernarea ineficientă şi disfuncţională, aşa încât au ieşit în stradă pentru a cere schimbări radicale, scrie Reuters.

Cabinetul de miniştri tehnocraţi condus de Hassan Diab fusese format pe 21 ianuarie şi învestit cu vot de încredere în parlament la 11 februarie. Guvernul lui Diab a fost susţinut de majoritatea parlamentară condusă de Mişcarea Patriotică Liberă (FPM, pro-prezidenţială) şi tandemul şiit Amal-Hezbollah. Partidele taberei pro-occidentale au refuzat să participe la guvernare şi s-au alăturat opoziţiei

Sursa: www.euractiv.ro

  • O sinecură la Nuclearelectrica: Ana Birchall
    Fostul ministru social-democrat al Justiţiei Ana Birchall va fi Reprezentant Special pentru Proiecte Strategice si Relatii Internationale al Nuclearelectrica, practic o nouă sinecură politică pe ștatul de plată. Birchall ş-a declarat onorată să se alăture echipei Nuclearelectrica, contribuind astfel la implementarea proiectelor pe care le-a promovat în domeniul energiei în calitate de vicepremier în special …
  • Ministrul francez al Apărării, în vizită la Bucureşti
    Ministrul francez al Apărării, Florence Parly se află joi în vizită la Bucureşti, având programate primiri la preşedintele Klaus Iohannis, premierul Nicolae Ciucă, precum şi o întrevedere cu ministrul Apărării Vasile Dîncu. Florence Parly şi ministrul apărării Vasile Dîncu au programate declaraţii de presă la ora 9:25, după care programul vizitei include primirea de către …
  • Presa lui Pițigoi: zici de unul, țipă doi!
    Dintr-un vajnic câine de pază al democrației, cum ar trebui să fie în orice țară civilizată, presa românească s-a transformat într-un pechinez timid, care latră doar la comandă și numai dacă i se pun anterior crănțănele în castron. Din a patra putere în stat, în fața căreia au tremurat, pe rând, lideri duri, de la …
  • Tensiunile cresc pe măsură ce Moscova trimite mai multe trupe în Belarus – NATO
    Rusia continuă consolidarea forţelor militare în apropierea Ucrainei. Mii de trupe suplimentare și arme moderne sunt dislocate în Belarus, a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg. „Tensiunile cresc”, a spus el reporterilor de la Bruxelles. „Vedem mai multe trupe nu numai în și în jurul Ucrainei, ci acum şi în Belarus, unde Rusia este …
  • Cioloş: Desfiinţarea Secţiei speciale nu o facem de dragul altora. Noi nu avem nevoie, în România, de un instrument care să intimideze magistraţii
    Preşedintele USR, Dacian Cioloş, afirmă că susţine ideea ca magistraţii să fie cercetaţi, la fel ca toţi ceilalţi cetăţeni, de DNA, DIICOT sau de celelalte parchete, în funcţie de tipul infracţiunii. Cioloş consideră că desfiinţarea Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) nu trebuie făcută „de dragul altora”, el susţinând că propunerea ministrului Justiţiei …

Back to top button