SocialȘtirile 60m.RO
Incendiu de vegetație în Ghencea
În noaptea de joi spre vineri pompierii au intervenit la incendiul de vegetaţie uscată care a izbucnit în zona Ghencea, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti – Ilfov.
Incendiul a izbucnit joi pe o suprafașă de 10.000 de mp.
Vântul a favorizat extinderea incendiului în condițiile în care accesul autospecialele s-a facut cu dificultate.
„La faţa locului au acţionat trei autospeciale de stingere, care sunt în dispozitiv şi în acest moment. Se observă în continuare fum, fiind o ardere mocnită”, a precizat sursa citată de agerpres.ro.
Ulterior au mai fost dislocate 12 autospeciale de stingere care au acţionat din străzile Drumul Cooperativei, Gladiolelor şi Ion Conea.
Focul încă arde mocnit.
- Putin: Ucraina poate exporta cerealele prin România
- Boris Johnson: Retragerea Rusiei de pe Insula Şerpilor arată că supunerea Ucrainei este imposibilă
- USR a mers cu Poliția să închidă Cariera Roșia, cea mai mare exploatare de cărbune din România
- Dmitri Medvedev ameninţă că sancţiunile Occidentului ar putea duce la război: „Rusia are dreptul de a se apăra”
- Serghei Lavrov: O nouă „cortină de fier” coboară între Rusia şi Occident. Să nu vă prindeţi degetele