Știrile 60m.RO

Purtarea măștii va fi obligatorie în toate spațiile publice deschise din județul Iași, în perioada 1-14 august

Masca de protecţie va deveni obligatorie în judeţul Iaşi, începând de sâmbătă, în toate spaţiile publice deschise, au anunţat reprezentanţii Prefecturii ieşene, citați de News.ro.

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Iaşi a analizat, joi, evaluarea făcută de Direcţia de Sănătate Publică Iaşi asupra nivelului răspândirii infecţiei cu virusul SARS-COV2 în judeţ şi a decis ca, în intervalul 1 – 14 august 2020, să se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie pentru toate persoanele prezente în spaţiile publice deschise, de pe întreg teritoriul judeţului Iaşi.

Se exceptează de la această măsură persoanele care desfăşoară activităţi fizice intense sau în condiţii de muncă solicitante (temperaturi ridicate, umiditate crescută) şi copiii cu vârsta mai mică de cinci ani.

”În urma analizei făcute de autorităţile publice cu atribuţii în domeniu, care monitorizează indicatorii ce descriu cel mai bine evoluţia răspândirii infecţiei cu SARS-COV2 la nivelul judeţului Iaşi, s-a considerat necesară adoptarea acestei decizii mai ferme şi fără echivoc, astfel încât să putem sprijini mediul sanitar în efortul de a gestiona epidemia de COVID-19. E o măsură pe care o luăm pentru o perioadă limitată de timp, perioadă la capătul căreia sperăm să vedem efecte în îmbunătăţirea indicatorilor monitorizaţi. Facem un apel la cetăţenii judeţului Iaşi să sprijine autorităţile publice pentru a salva cât mai multe vieţi. Nu avem de făcut decât să purtăm masca, să ne spălăm cât mai des pe mâini şi să fim atenţi la distanţarea fizică dintre persoane”, a declarat prefectul judeţului Iaşi, Marian Grigoraş.

Până joi, în judeţul Iaşi s-au înregistrat 1.430 de cazuri de îmbolnăviri cu noul coronavirus, în ultimele 24 de ore fiind depistate pozitiv 45 de persoane.

Sursa: News.ro

  • Iohannis cere politici pentru întoarcerea românilor din diaspora
    Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis, cu ocazia Zilei Românilor de Pretutindeni, că autoritățile au responsabilitatea de a-și asuma o viziune pe termen lung și de a identifica oportunitățile pentru a-i face pe cei plecați să se întoarcă acasă. „An de an, în ultima duminică a lunii mai, sărbătorim Ziua Românilor de Pretutindeni. Este un …
  • AUR: Sfidarea Guvernului la adresa profesorilor continuă!
    Astăzi, Guvernul României a venit exact cu aceeași ofertă pe care cadrele didactice au respins-o. Este o bătaie de joc din partea coaliției de guvernare la adresa dascălilor și la adresa învățământului românesc. Anunțul Guvernului vine ca nuca în perete! Este o dovadă de iresponsabilitate să vii înainte de a purta noi discuții cu reprezentanții …
  • Dan Negru: Profesorii mereu vor fi umiliţi de sistem pentru că ei formează oameni liberi şi sunt mulţi care nu ne vor liberi
    Realizatorul tv Dan Negru spune, pe Facebook, că profesorii mereu vor fi umiliţi de sistem pentru că ei formează oameni liberi şi sunt mulţi care nu ne vor liberi. „Întotdeauna profesorul va fi umilit in România pentru că un om educat e un om liber. Și profesorii asta fac: oameni liberi. Ăștia sunt cei mai …
  • Liderul sindical Marius Nistor, replică acidă pentru Guvern: Să-și păstreze voucherele, nu suntem asistații nimănui!
    Sindicaliștii din Educație merg înainte cu greva generală. Președintele FSE Spiru Haret – Marius Nistor făcut acest anunț, în exclusivitate, la Realitatea PLUS. În a șasea zi de la declanșarea grevei generale, Marius Nistor a criticat dur și poziția Guvernului și a purtătorului de cuvânt și presiunile la adresa dascălilor greviști. Realizator: „Există vreo variantă …
  • Raluca Turcan: Ciucă nu are pensie specială ci…ocupaţională
    Deputatul PNL Raluca Turcan susţine că problema unui tandem Nicolae Ciucă (preşedinte) – Marcel Ciolacu (premier) pentru alegerile de anul viitor este ”destul de delicată”. În emisiunea Insider politic, difuzată sâmbătă de Prima TV, Raluca Turcan a susţinut că PNL se pregăteşte să meargă pe cont propriu la cele patru rânduri de alegeri din 2024. …

Back to top button