Știrile 60m.RO

Românii nu vor mai beneficia de împrumuturi pentru studii în Marea Britanie, iar taxele școlare vor crește

Studenții din Uniunea Europeană, inclusiv din România, nu vor mai avea acces la împrumutul guvernamental de studii oferit de Marea Britanie, așa că trebuie să-și plătească singuri studiile, începând de anul viitor. Aceasta, în condițiile în care și taxele vor crește. Simon Parker, profesor britanic stabilit în România, a explicat într-un interviu pentru edupedu.ro în ce condiții se va putea studia în Marea Britanie începând cu anul universitar 2021-2022.

„Mai multe universități, în special din Scoția, au transmis că studenții europeni vor trebui să plătească aceleași taxe pe care le plătesc în prezent studenții internaționali. Însă, majoritatea instituțiilor de învățământ superior încă nu s-au decis care vor fi taxele pentru studenții europeni de anul viitor. Problema este că nu există un cadru legislativ care să permită o taxare mai mică a unui student european față de un student din India, spre exemplu. În acest context, se poate spune că ar fi vorba de discriminare”, a spus Parker.

Profesorul spune că universitățile și-ar putea extinde programul de burse bazat pe merite academice, pentru studenții din Uniunea Europeană.

„Însă, din păcate, anunțul întârziat al guvernului britanic în ceea ce privește împrumuturile pentru studenții europeni, combinat cu pandemia de COVID-19, ar putea însemna că multe universități nu vor putea confirma bursele înainte de începerea aplicațiilor prin sistemul UCAS”, a spus Parker.

Cei care sunt deja studenți în Marea Britanie vor avea în continuare acces la împrumutul guvernamental obținut până își termină studiile și vor avea aceleași taxe de studii, spune Parker.

„De asemenea, o schimbare legislativă din octombrie 2019 le oferă studenților internaționali posibilitatea de a lucra fără viză de muncă până la doi ani după absolvire”, a adăugat el.

Citiți interviul integral pe edupedu.ro.

  • A luat foc un tren de călători în gara Sinaia
    Un incendiu a izbucnit, joi seară, la un tren de călători în Gara Sinaia, iar 28 de persoane, între care doi minori, s-au evacuat. Un bărbat care a încercat să stingă focul a suferit arsuri la o mână. Trenul circula pe ruta Bucureşti Nord- Braşov. „Incendiu automotor tren de calatori în Gara Sinaia. În tren …
  • General rus: Războiul din Ucraina va dura între 5 și 10 ani
    ​General-colonelul Vladimir Șamanov, poreclit „măcelarul Ceceniei” chiar de către alți generali ruși, afirmă că „demilitarizarea” și „denazificarea” Ucrainei ar putea dura între 5 și 10 ani, relatează televiziunea rusească RBC. El le-a spus jurnaliștilor ruși că în Ucraina s-au păstrat multe universități militare înființate în perioada sovietică, câte una pentru aproape fiecare regiune, lucru care a …
  • Un deputat USR anunță că va pleca din partid împreună cu Cioloș
    Deputatul USR Andrei Lupu a declarat, joi, în emisiunea Talk News de la Profit News TV, că este printre cei care se gândesc să plece din USR. ”Eu sunt îngrijorat în mod real de felul în care arată USR în acest moment” a spus el precizând că s-a închis la vârf şi un număr restrâns …
  • Conversația lui Vladimir Putin cu Mario Draghi: ‘Federația Rusă este pregătită să exporte cereale și îngrășăminte’
    Rusia este gata să ajute la exportul de cereale și îngrășăminte în cazul în care sancțiunile împotriva sa sunt ridicate. Președintele rus Vladimir Putin a declarat acest lucru într-o conversație telefonică cu premierul italian Mario Draghi, a informat joi serviciul de presă de la Kremlin. Conversația a avut loc la inițiativa părții italiene, relatează agenția …
  • Începând de vineri doar mașinile cu numere de Ungaria vor putea alimenta la preț redus
    Numai automobilele înmatriculate în Ungaria vor putea cumpăra combustibili la preţurile plafonate de guvern, începând de vineri, în timp ce automobilele înmatriculate în străinătate vor cumpăra combustibili la preţurile pieţei, a declarat joi Gergely Gulyas, şeful de cabinet al premierului Viktor Orban, transmite MTI. În condiţiile în care preţurile la combustibili în Ungaria sunt cele …

Back to top button