Inițiativa USR de desființare a Secției Speciale intră luni în dezbaterea Comsiei juridice a Senatului
Propunerea legislativă a USR de desființare a Secției Speciale de anchetare a magistraților intră luni în dezbaterea Comisiei juridice a Senatului, urmând ca apoi să fie transmisă plenului Senatului, forul decizional, pentru dezbatere și vot final.
Pe 30 iunie Camera Deputaţilor, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins inițiativa cu 167 voturi ”pentru”, 97 ”împotrivă” şi 25 abţineri.
Propunerea legislativă, iniţiată de 41 de parlamentari de la USR şi de deputata neafiliată Ana Birchall, are ca obiect de reglementare desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, avându-se în vedere, potrivit expunerii de motive, „toate luările critice de poziţie exprimate de magistraţi, de instituţiile europene, de organisme prestigioase cu rol consultativ în domeniile dreptului constituţional şi anticorupţiei, Comisia de la Veneţia şi GRECO, precum şi numeroasele măsuri luate de secţie în scurta sa perioadă de existenţă”.
La dezbaterile din Camera Deputaților, deputatul USR Stelian Ion a solicitat adoptarea proiectului. „Această secţie ar fi trebuit demult desfiinţată (…) Cine nu votează proiectul consider că vrea să distrugă şi să controleze justiţia”, a afirmat Stelian Ion, unul dintre iniţiatorii proiectului.
De asemenea, Ana Birchall a făcut un apel la adoptarea proiectului. „Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie este văzută ca fiind cooperativa ‘Nufărul’ de curăţire a magistraţilor care nu fac cinste acestei funcţii”, a spus Birchall.
În replică, deputatul PSD Florin Iordache a susţinut că cine doreşte desfiinţarea secţiei vrea subordonarea justiţiei.
„În decizia CCR din 2018 s-a spus că înfiinţarea secţiei constituie o garanţie legală a principiul independenţei magistratului. Practic, cine doreşte desfiinţarea secţiei doreşte o subordonare a justiţiei. (…) Vreţi să ne întoarcem în perioada în care Portocală şi alţii de la Ploieşti făceau anchete cum voiau? O rog pe doamna procuror general Scutea să dea tot concursul pentru o eficientă şi bună funcţionare a secţiei. O adevărată independenţă a justiţiei este dată prin buna funcţionare a acestei secţii”, a spus Iordache.
Sursa: www.g4media.ro
- Scandalul de corupție de la Kiev: Ministerul Apărării a deturnat trei milioane de dolariDoi reprezentanți ai unor companii ucrainene sunt cercetați pentru deturnarea a aproape trei milioane de dolari din fondurile Ministerului Apărării. Doi reprezentanți ai unor companii ucrainene care lucrează cu Ministerul ucrainean al Apărării sunt cercetați pentru deturnarea a aproape 120 de milioane de UAH (3,23 milioane de dolari). „Sub pretextul aprovizionării cu alimente a unităților …
- AUR le cere liberalilor să nu își mai bată joc de bucureșteni prin susținerea lui Nicușor DanAlianța pentru Unitatea Românilor (AUR) prin vocea Ramonei Ioana Bruynseels, coordonatorul Departamentului de Politici Publice al partidului, le cer liberalilor să nu își mai bată joc de bucureșteni prin susținerea politică a actualului primar general al Capitalei, Nicusor Dan. „Liberalii își bat joc de bucureșteni – doar mimează interesul pentru locuitorii capitalei! În realitate îl …
- Cartea junglei, o poveste despre curaj, despre prietenie și despre optimism, pe scena Teatrului Național de Operetă şi Musical “Ion Dacian”Duminică, 05 ianuarie, începând cu orele 19.00, scena Teatrului Național de Operetă şi Musical “Ion Dacian” va găzdui spectacolul ”Cartea Junglei – Magia spectacolului musical”. Din India ne-au parvenit multe legende ciudate despre junglă și despre tot felul de întâmplări care ne-au făcut să visăm și să trăim experiențe exotice, dar niciuna nu este atât …
- Suceava: Primar PNL, reținut de procuroriPrimarul comunei Şcheia (Suceava), colonelul în rezervă Vasile Andriciuc (PNL), a fost reţinut pentru 24 de ore sub acuzația de abuz în serviciu, a informat, vineri, Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava, conform Agerpres. El este acuzat că în 2016- 2022 a aprobat efectuarea plăţii utilităţilor pentru spaţiul ce reprezintă Baza Sportivă multifuncţională din comună …
- Germania nu va juca un rol „cheie” în transferul de avioane de luptă F-16 către Ucraina, fiindcă „este vorba de tehnologie americană” – KulebaMinistrul ucrainean de externe, Dmytro Kuleba, a declarat că Germania nu va juca un rol „cheie” în transferul de avioane de luptă F-16 către Kiev, deoarece „este vorba de tehnologie americană”, relatează The Guardian. Cancelarul german, Olaf Scholz, a exclus, la începutul acestei săptămâni, trimiterea de avioane de luptă în Ucraina, afirmând că se concentrează …