Soluție pentru întoarcerea la ore în toamnă: Fiecare școală să decidă singură cum începe cursurile
Unităţile de învăţământ ar putea decide singure cum vor începe, la toamnă, anul şcolar: tradiţional, cu toţi copiii prezenţi în clasă, online, sau hibrid. Iar fiecare şcoală va stabili acest lucru în funcţie de situaţia epidemiologică din zona în care funcţionează. Inspectorii şcolari, directorii, experţii în Educaţie şi asociaţiile de părinţi spun că o astfel de decizie ar fi binevenită şi că Ministerul Educaţiei nu poate aplică un singur scenariu pentru câteva mii de şcoli.
Din toamnă, şcolile ar putea primi „mână liberă” că să decidă cum vor începe noul an. Totul va depinde însă de evoluţia numărului de îmbolnăviri cu noul tip de virus.
Monica Anisie, ministrul Educației: „Se ia în calcul și o astfel de variantă, să descentralizam decizia chiar mergând până la nivelul unităților de invățământ”.
Directorii unităţilor de învăţământ spun că descentralizarea deciziei redeschiderii şcolilor este binevenită şi cred că profesorii sunt pregătiţi, de această dată, să ţină ore şi pe internet dacă va fi necesar.
Diana Bobocea, director al Colegiului Național „Grigore Moisil”: „Fiecare zona a țării are un număr mai mare sau mai mic de îmbolnăviri și atunci la nivel local se poate decide formă sub care se începe anul școlar va fi necesar. Cu un set clar de reguli, având grijă să nu ții copilul 6 ore în videoconferință, ci să păstrezi un echilibru între perioada de videoconferință, perioada de învățare asistat de profesor si perioada de învățare în mod individual”.
Însă dacă elevii vor reveni în bănci din septembrie, vara această va fi de foc pentru autorităţile locale.
Sorin Ion, ISJ Dâmbovița: „E foarte complicat pentru un minister al Educației să ia decizii pentru câteva mii de școli. Dacă într-o școală din Târgoviște avem 30 copii într-o sala, iar într-o sala dintr-un sat de munte avem 12 elevi, normal că măsurile vor fi diferite. Am recomandă într-una din situații revenirea la școală fizică, în cealaltă, prin rotație, videoconferință. E mai ușor să chemăm copiii la școală la țară unde clasele sunt la limita inferioară, decât la oraș, unde sunt suprapopulate.”
Gabriel Chicioreanu, secretar general al Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți: „Pe perioada acestei veri, aceste UAT-uri pe plan local pot identifica spații noi în care copiii să poată să desfășoare orele și să nu mai fie nevoiți să stea 30 în clasa. Important e să vedem ce facem cu resursă umană pentru că dacă o clasa de 30-35 elevi o vom împărți în 2 clase mai mici e nevoie de a dublă forță de muncă. Preșcolarii și școlarii de clasele 0-4 au nevoie să fie prezenți la școală pentru că nu pot să facă anumite materii, caligrafie, liniuțe și bastonașe cu părinții acasă”.
Mariaș Staş – expert în Educaţie: „Consiliile de administrație ale școlilor analizează și decid, informează inspectoratele școlare că să aibă pe radar ce se întâmplă în județele lor în parteneriat cu autoritățile publice locale. În momentul în care descentralizez și deleg, în ac timp asigur și resursele de coaching, feedback, corectare, dialog permanent autoritățile locale și centrală că proiectul să iasă cu succes”.
Sursa: www.digi24.ro
- Maria Zaharova îl atacă pe Bogdan Aurescu: „Nici Bogdan Aurescu nu a existat niciodată, dar a fost creat”Deranjată de o declaraţie a ministrului român de externe Bogdan Aurescu, care a spus, luni, la Bruxelles, că aşa-numită limbă moldovenească nu există, ci este un construct artificial creat de Uniunea Sovietică şi folosit apoi de Rusia în scopuri propagandistice, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, i-a dat replica, marţi, fără …
- Jens Stoltenberg: Xi Jinping trebuie să dialogheze în mod direct cu Volodimir ZelenskiChina trebuie să dialogheze „în mod direct” cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski dacă vrea ca planul său de pace să fie luat în serios, a susţinut marţi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, informează Agerpres. Declarația a venit în contextul în care preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său chinez Xi Jinping s-au reunit marţi, …
- Secretarul general al NATO se așteaptă ca cei 30 de aliați să convină în iulie să cheltuiască cel puțin 2% din PIB pentru apărare / Doar șapte țări membre au atins acest nivel în 2022Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat marți că este de așteptat ca cei 30 de aliați să se angajeze să cheltuiască cel puțin 2% din PIB pe apărare, relatează Financial Times. Doar șapte din cele 30 de state membre NATO au atins acest prag în anul 2022. Războiul Rusiei împotriva Ucrainei, lansat în …
- Boris Johnson recunoaşte că a indus în eroare Parlamentul britanic, dar spune că a mințit „cu bună credinţă”Fostul premier britanic Boris Johnson a recunoscut că i-a indus în eroare pe parlamentari în legătură cu petrecerile de pe Dowing Street din timpul pandemiei, când a afirmat că au fost respectate normele anti-COVID. Johnson insistă însă că a făcut acest lucru „cu bună credinţă”, pe baza a ceea ce ştia „sincer” la momentul respectiv. …
- Ciprian Demeter: ”Martie negru” sau cruntele conflicte interetnice din TransilvaniaAstăzi se împlinesc 33 de ani de la evenimentele din 19-21 martie de la Târgu Mureș, când manipularea și intoxicarea mediatică inițiate și propagate de serviciile maghiare de informații au degenerat într-un conflict interetnic, cunoscut mai târziu drept „Martie negru”. Modul în care a fost instrumentat conflictul interetnic din martie 1990 de la Târgu Mureș, …