Știrile 60m.RO

Fostul procuror Mircea Negulescu, acuzat de cercetare abuzivă și influențarea martorilor

Fostul procuror Mircea Negulescu a fost trimis în judecată de procurorii Secţiei de investigare a infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) într-un dosar în care este acuzat de cercetare abuzivă şi influenţarea declaraţiilor martorilor.

Potrivit unui comunicat al SIIJ, transmis AGERPRES, procurorii din cadrul Secţiei de investigare a infracţiunilor din Justiţie a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus marţi trimiterea în judecată a unui fost procuror (eliberat din funcţie în cursul anului 2019 ca urmare a aplicării sancţiunii disciplinare a excluderii din magistratură) sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de cercetare abuzivă, influenţarea declaraţiilor martorilor (patru infracţiuni) şi participaţie improprie la inducerea în eroare a organelor judiciare sub modalitatea instigării în formă continuată.

„În fapt, în urma probatoriului administrat s-a constatat că inculpatul, în calitate de procuror de caz într-un dosar al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, ar fi ticluit probe nereale prin construirea unui scenariu mincinos, respectiv obţinerea unui denunţ de la o persoană deja cercetată în acelaşi dosar şi consemnarea de declaraţii nereale sub pseudonim de la mai multe persoane, ar fi realizat acţiuni de determinare prin constrângere morală asupra a patru persoane, trei dintre acestea fiind audiate atât cu identitate protejată, cât şi cu identitate reală, să dea declaraţii mincinoase, totul în scopul de a proba existenţa unor fapte de evaziune fiscală şi coruperea alegătorilor şi de a atrage răspunderea penală a unei persoane nevinovate pentru fapte imaginare”, precizează anchetatorii.

Rechizitoriul, împreună cu dosarul cauzei, au fost trimise Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie spre soluţionare.

Sursa: www.stiriletvr.ro

  • Video: Xi Jinping, primit de Putin la Kremlin
    Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, l-a primit luni după-amiază, la Kremlin, pe omologul său chinez, Xi Jinping, aflat în vizită oficială la Moscova pentru aprofundarea relaţiilor bilaterale. Conform agenţiilor de presă ruse, citate de cotidianul Le Monde și Mediafax, preşedinţii Vladimir Putin şi Xi Jinping au luni o întâlnire informală, înaintea întrevederii oficiale programate marţi. Putin, „pregătit” să discute despre …
  • Oficial rus: ”Intrarea Poloniei în conflictul din Ucraina va însemna începutul unui război mondial”. Varșovia nuanțează poziția
    Participarea Poloniei la conflictul ucrainean va însemna dezlănțuirea unui al treilea război mondial de către NATO, a spus șeful Comisiei pentru afaceri internaționale a Dumei de Stat din Federația Rusă, liderul partidului Liberal Democrat din Rusia (LDPR) Leonid Slutsky, pe canalul său Telegram, relatează TASS.. Context: În timpul unui interviu pentru o televiziune franceză, ambasadorul polonez în Franța, …
  • Canada cere alianță împotriva Rusiei și Chinei
    Ottawa a propus autorităților de la Tokyo să formeze un parteneriat cvadrilateral cu Washingtonul și Seulul pentru a contracara Beijingul și Moscova – a informat astăzi Agenția de presă Kyodo, citând surse diplomatice. Potrivit acestora, Canada a făcut propunerea în timpul vizitei făcute în ianuarie la Ottawa de primul ministru al Japoniei, Fumio Kishida. După …
  • Șeful ASF, Nicu Marcu, refuză să demisioneze în urma falimentelor de răsunet de pe piața asigurărilor
    Şeful Autorităţii de Supraveghere Financiară, Nicu Marcu a declarat luni, după audierea în comisiile reunite din Senat, despre o demisiei în urma scandalului de pe piaţa RCA, că ASF a identificat toate defecţiunile acestor companii şi a solicitat intrarea în faliment. ”De ce trebuie să ne dăm demisia?”, s-a întrebat el. Marcu a fost întrebat …
  • Bogdan Aurescu susține la UE că România va livra muniție Ucrainei
    Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a declarat luni înainte de reuniunea miniştrilor de externe de la Bruxelles că va exprima susţinerea României pentru adoptarea de noi măsuri pentru a furniza muniţie Ucrainei, el precizând că ţara noastră este pregătită să lucreze la un nou pachet de sancţiuni contra Rusiei. Ministrul a anunţat că îi va …

Back to top button