Aproape jumătate din dosarele penale deschise în timpul epidemiei de COVID-19 au fost clasate
Aproape jumătate din dosarele penale deschise în timpul epidemiei pentru zădărnicirea combaterii bolilor şi falsul în declararaţii au fost clasate de procurori. Printre motivele clasării se numără şi acela că persoanele din dosar nu i-ar fi infectat pe cei cu care au intrat în contact, aşa cum prevede legea.
Într-un răspuns pentru Mediafax, Parchetul General anunţă că au fost deschise 617 dosare şi 270 au fost clasate.
În 51 de dosare a fost deja începută urmărirea penală pentru 66 de suspecţi, iar 16 dosare au fost trimise în judecată (5 cu acorduri de recunoaştere a vinovăţiei). Fostul ofiţer MAI, care a fost internat la spitalul Gerota şi a infectat mai multe persoane, nu a fost incă pus sub acuzare.
Încă de la debutul crizei COVID-19, Gabriela Scutea, procuror general al României, a spus că „dispoziţiile legale privind zădărnicirea combaterii bolilor au o condiţie: dacă aceasta a avut ca urmare răspândirea bolii”.
„Dacă din probe rezultă săvârşirea unei fapte penale, (procurorii, n.r.) trec la identificarea persoanei sau persoanelor ce sunt suspectate cum că ar fi putut comite acea faptă. Clasarea cauzelor este o normalitate mai ales în etapa «in rem», cât timp nu sunt probe ce să contureze altă soluţie. Numărul cauzelor clasate nu este mare în raport cu numărul persoanelor ce s-au îmbolnăvit şi ulterior tratat”, a declarat avocatul Cristian Ene.
Sursa: www.digi24.ro
- Le Figaro: Franța antrenează piloți ucraineni pe avioanele de vânătoare MiragePiloți ucraineni se antrenează pe avioanele de luptă multifuncționale Mirage 2000 în Franța de o lună și jumătate, scrie cotidianul francez Le Figaro. Potrivit publicației, aproximativ treizeci de piloți ucraineni au fost supuși unui antrenament accelerat pe avioane de vânătoare și bombardiere franceze la bazele aeriene Mont-de-Marsan și Nancy. Decizia de a pregăti piloți a fost luată în …
- Putin le trimite soldaților de pe front tancuri sovietice T-54 și T-55. Multe dintre vehiculele blindate au stat în muzee VIDEOPe rețelele de socializare circulă fotografii și video-uri cu un tren de marfă care transportă zeci de tancuri din Orientul Îndepărtat, evident spre Ucraina, scriu jurnaliștii de la BBC.Potrivit experților militari, blindatele transportate sunt vechile tancuri sovietice T-54 și T-55, puse în serviciu în 1946 și, respectiv, 1958. Cel mai probabil, multe dintre aceste vehicule …
- STUDIU. O treime dintre francezi renunță la produsele de igienă din cauza banilorO treime din francezi renunţă la unele produse de igienă – fac duş fără săpun, îşi raţionalizează articolele pentru perioada menstruală sau nu mai folosesc deodorant – din cauza nesiguranţei economice, arată un sondaj ale cărui rezultate sunt preluate marţi de AFP. Conform studiului efectuat de Ifop pentru organizaţia non-profit Dons Solidaires şi publicat pe …
- România riscă să nu primească banii de la Comisia Europeană din cauza noii legi a pensilor. Boloș: Flexibilitatea Comisiei tinde spre zeroNoua lege a pensiilor riscă să aducă România în imposibilitatea de a primi bani de la Comisia Europeană. Sunt două principii care pot face Comisia să acorde banii din PNRR negociați de România: viitoarea lege să fie sustenabilă pe termen lung și să reducă diferențele dintre cele două sisteme de pensii: cel general și cel …
- VIDEO Lukașenko amenință că Rusia „va da o lecție pentru întreaga planetă”, dacă britanicii trimit Ucrainei muniție cu uraniu sărăcit: „Noi vom primi muniție cu uraniu adevărat”Președintele belarus Alexandr Lukașenko, un aliat apropiat al lui Putin, a declarat miercuri că Rusia va furniza Belarusului muniție care conține „uraniu adevărat”, dacă Marea Britanie va furniza obuze perforante cu uraniu sărăcit. „Rusia ne va furniza muniție cu uraniu adevărat. Dacă sunt nebuni, ne vor forța în acest proces. Aceasta este cel mai înfricoșător …