Știrile 60m.RO

Șefa secției Boli infecțioase a Spitalului din Suceava s-a îmbolnăvit a doua oară de Covid-19

Țefa secției Boli infecțioase din Spitalul de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, dr. Monica Terteliu, s-a îmbolnăvit a doua oară de Covid-19. Surse apropiate familiei Terteliu au declarat că de data aceasta medicul are o formă mai severă de boală, față de prima dată, când a avut o formă ușoară spre medie. Acum, virusul i-a afectat și o parte din organele interne.

Informațiile științifice existente până la această oră nu oferă date despre reinfectarea cu SARS-Cov 2, astfel că nu se știe dacă este vorba despre o mutație a virusului inițial sau acest lucru se întâmplă în urma supraexpunerii la virus. Până acum, se considera că cine a trecut prin boală are imunitate, chiar dacă nu se știe cât timp ar dura imunitatea.

Dr. Monica Terteliu este internată în spital, sub tratament și atentă monitorizare medicală. Prima dată, ea s-a îmbolnăvit de Covid-19 în a doua jumătate a lunii martie. Chiar și în perioada în care a fost bolnavă a păstrat permanent legătura cu colegii din spital și a asigurat telefonic consultațiile. După ce a revenit la spital, a lucrat mult peste orele de program, în secția cea mai solicitată în această perioadă, astfel încât la expunerea masivă la virus s-a adăugat și suprasolicitarea, care ar fi putut fi un factor favorizat la reinfectare. Se pare că este primul caz din România, de reîmbolnăvire a unui medic cu Covid-19.

Având în vedere acest lucru, interesul științific pentru caz este foarte mare, astfel încât este foarte posibil ca dr. Monica Terteliu să fie preluată de Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș” București.

Sursa: Monitorul de Suceava

  • A luat foc un tren de călători în gara Sinaia
    Un incendiu a izbucnit, joi seară, la un tren de călători în Gara Sinaia, iar 28 de persoane, între care doi minori, s-au evacuat. Un bărbat care a încercat să stingă focul a suferit arsuri la o mână. Trenul circula pe ruta Bucureşti Nord- Braşov. „Incendiu automotor tren de calatori în Gara Sinaia. În tren …
  • General rus: Războiul din Ucraina va dura între 5 și 10 ani
    ​General-colonelul Vladimir Șamanov, poreclit „măcelarul Ceceniei” chiar de către alți generali ruși, afirmă că „demilitarizarea” și „denazificarea” Ucrainei ar putea dura între 5 și 10 ani, relatează televiziunea rusească RBC. El le-a spus jurnaliștilor ruși că în Ucraina s-au păstrat multe universități militare înființate în perioada sovietică, câte una pentru aproape fiecare regiune, lucru care a …
  • Un deputat USR anunță că va pleca din partid împreună cu Cioloș
    Deputatul USR Andrei Lupu a declarat, joi, în emisiunea Talk News de la Profit News TV, că este printre cei care se gândesc să plece din USR. ”Eu sunt îngrijorat în mod real de felul în care arată USR în acest moment” a spus el precizând că s-a închis la vârf şi un număr restrâns …
  • Conversația lui Vladimir Putin cu Mario Draghi: ‘Federația Rusă este pregătită să exporte cereale și îngrășăminte’
    Rusia este gata să ajute la exportul de cereale și îngrășăminte în cazul în care sancțiunile împotriva sa sunt ridicate. Președintele rus Vladimir Putin a declarat acest lucru într-o conversație telefonică cu premierul italian Mario Draghi, a informat joi serviciul de presă de la Kremlin. Conversația a avut loc la inițiativa părții italiene, relatează agenția …
  • Începând de vineri doar mașinile cu numere de Ungaria vor putea alimenta la preț redus
    Numai automobilele înmatriculate în Ungaria vor putea cumpăra combustibili la preţurile plafonate de guvern, începând de vineri, în timp ce automobilele înmatriculate în străinătate vor cumpăra combustibili la preţurile pieţei, a declarat joi Gergely Gulyas, şeful de cabinet al premierului Viktor Orban, transmite MTI. În condiţiile în care preţurile la combustibili în Ungaria sunt cele …

Back to top button