De luni se redeschid grădinițele, creșele și after-school-urile. Măsura e valabilă și pentru cele de stat
Grădinițele, creșele și centrele after-school, inclusiv cele de stat, se redeschid de luni, în cadrul noilor măsuri de relaxare, a anunțat în această dimineață șeful Cancelariei Premierului, Ionel Dancă. Trebuie însă respectate mai multe condiții.
„Din 15 iunie, ca urmare a faptului că se încheie perioada cursurilor școlare, părinții vor avea posibilitatea să ducă copiii la creșe, grădinițe și after school, indiferent că acestea sunt de stat sau private. Sigur că în cazul creșelor, grădinițelor de stat, acestea sunt la nivelul deciziei autorităților locale. Recomandarea noastră e ca aceste activități să fie reluate cu respectarea regulilor”, a spus Ionel Dancă.
El a anunțat de asemenea că indemnizația de creștere a copilului se prelungește pentru angajații care activează în domenii unde continuă restricțiile pe perioada stării de alertă.
„Astfel, indemnizația pentru creșterea copilului, pentru cei cărora le expiră perioada primirii acestei indemnizații pe perioada stării de alertă, se prelungește până la 31 decembrie 2020. La fel se va întâmpla și în cazul stimulentului de inserție pentru cei care se întorc la muncă sau doresc să se angajeze după încheierea acestei perioade”, a spus Dancă.
Redeschiderea creșelor și grădinițelor a provocat o dezbatere aprinsă, săptămâna trecută, după ce președintele Klaus Iohannis a anunțat redeschiderea, din 15 iunie, a grădinițelor, creșelor și centrelor after-school private.
ALDE a amenințat chiar cu sesizarea Consilliului Național pentru Combaterea Discriminării, dacă nu se redeschid și creșele și grădinițele de stat, motivând că este vorba despre o „discriminare gravă a copiiilor și a dreptului lor la îngrijire și educație, în funcție de veniturile părinților”.
Sursa: www.digi24.ro
- Ciprian Demeter: ”Martie negru” sau cruntele conflicte interetnice din TransilvaniaAstăzi se împlinesc 33 de ani de la evenimentele din 19-21 martie de la Târgu Mureș, când manipularea și intoxicarea mediatică inițiate și propagate de serviciile maghiare de informații au degenerat într-un conflict interetnic, cunoscut mai târziu drept „Martie negru”. Modul în care a fost instrumentat conflictul interetnic din martie 1990 de la Târgu Mureș, …
- Marea Britanie va furniza Ucrainei proiectile cu uraniu sărăcit, cunoscute drept bombe murdareSubsecretarul britanic al Apărării, baroneasa Goldie, a anunțat oficial luni, ca răspuns la o anchetă parlamentară a colegului său Lord Hilton, că Londra transferă obuze cu uraniu sărăcit către Ucraina, relatează BBC. „Împreună cu furnizarea de tancuri de luptă principale Challenger-2 pentru Ucraina, vom furniza muniție, inclusiv proiectile perforante care conțin uraniu sărăcit. Astfel de proiectile …
- Ciolacu: Atât timp cât PSD va fi la guvernare, niciun metru pătrat de pădure nu se va vindeAtât timp cât PSD va fi la guvernare, niciun metru pătrat de pădure nu se va vinde, a declarat marţi preşedintele social-democraţilor, Marcel Ciolacu, cu ocazia Zilei Internaţionale a Pădurilor. „În pepiniera Dobroţ din Argeş am întâlnit oameni care iubesc cu adevărat pădurea şi care îşi dedică întreaga carieră îngrijirii şi protejării ei. De aceea, …
- China acuză Japonia că ar vrea escaladare războiului din Ucraina după vizita premierului Kishida la KievVizita premierul japonez Fumio Kishida la Kiev nu este văzută cu ochi buni de China! Beijingul a avertizat Japonia să încerce să medieze pacea, „nu invers”. Autoritățile chineze speră că deplasarea premierului japonez Fumio Kishida la Kiev nu va duce la o escaladare a conflictului ucrainean, a declarat reprezentantul oficial al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii …
- Sorin Grindeanu e pe dinafară la Transporturi: contrazis de subalterni pe tema măsurătorilor pe Canalul BîstroeLa vârful Ministerului Transporturilor nu prea știe stânga ce face dreapta și invers. Ministrul Sorin Grindeanu ne spune că este un acord să se măsoare, dar o vor face doar ucrainenii și dacă România vrea poate trimite un expert, iar secretarul de stat, Irinel Scrioșteanu, îl contrazice imediat: așa am convenit cu toții că ucrainenii să facă măsurătorile la …