Iohannis: După 15 iunie se pot redeschide mall-urile, grădinițele și piscinele
Președintele Iohannis a anunțat marți, după ședința cu premierul și mai mulți miniștri, că prelungirea stării de alertă este necesară pentru a putea gestiona mai departe pandemia de coronavirus.
Klaus Iohannis a anunțat și noul set de măsuri de relaxare implementate după 15 iunie, precum redeschiderea mall-urilor, grădinițele și creșele private, sălile de fitness și se vor putea organiza evenimente private cu un număr limitat de participanții.
„Am luat în discuție necesitatea prelungirii strării de alertă.
Având în vedere că în ultima vreme numărul de noi îmbolnăviri nu acrescut smenificativ, dar nici scăzut semnificativ, considerăm că e posibil să continuăm cu noi măsuri de relaxarea, adică unele restricții care sunt acum în vigoare nu vor mai fi după 15 iunie.
După 15 iunie, se vor putea redechide mall-urile, dar fără restaurante și fără locuri de joacă. Vor fi posibile evenimente private – nu publice, private – cu număr un pic mai mare de participanți, în speță 20 de persoane dacă evenimentele sunt în interior și 50, dacă vor avea loc în extrerior.
Pentru a veni în sprijinul părinților care vor lucra, care vor avea de mers la lucru și în perioada vacanței, va fi posibilă – nu obligatorie, dar posibilă – redeschiderea after school-urilor, grăinițelor și creșelor private.
Va fi posibilă redeschiderea sălillor de fitness, dar cu respectarea unor norme foarte stricte.
Va fi posibilă deschiderea piscinelor exterioare, cu respectarea regulamentelor speciale.
Având în vedere că mai avem pacienți internați în spitale, suntem de părere că se impune prelungirea stării de alertă. Vor fi mai puține restricții, dar considerăm că nu se poate continua fără acest instrument.
Stimați parlamentari, nu puneți sub semnul întrebării aceste măsuri care până acum s-au dovedit a fi corecte.”
Sursa: www.digi24.ro
- Alina Mungiu Pippidi: Bogdan Aurescu și Klaus Iohannis, prietenii regimurilor dictatorialePolitologul Alina Mungiu Pippidi dezvăluie faptul că președintele Klaus Iohannis și ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, au comis o eroare majoră de politică externă. Iohannis a fost în vizită în Emiratele Arabe Unite în același timp cu Bashar al-Assad, președintele Siriei. Acesta era la prima vizită externă, după ce a înăbușit extem de violent protestele din Siria. ”Alternativele la …
- SUA nu cred în pacea propusă de China: Beijingul răspândeşte propaganda rusăSUA nu cred în împarțialitatea Chinei în problema ucraineană, a afirmat marţi un purtător de cuvânt al Casei Albe, critica americană cea mai directă până în prezent la adresa propunerii chineze de mediere în conflict. Beijingul „nu a condamnat” invazia rusă, „nu a încetat să cumpere petrol rusesc”, a declarat purtătorul de cuvânt al Consiliului …
- O companie din SUA va livra pe piaţă carne de pui obţinută în laboratorCompania GOOD Meat din California a obţinut acordul Administraţiei SUA pentru Alimente şi Medicamente (FDA) pentru a livra pe piaţă carne de pui obţinută în laborator, potrivit documentelor publicate ieri de agenţie. Mai multe companii lucrează pentru a aduce carne cultivată în laborator pe piaţa din Statele Unite şi trebuie să primească aprobarea atât de …
- Peskov: Washingtonul şi capitalele europene nu vor permite Kievului să intre în negocieri de paceSUA şi ţările europene sunt hotărâte să nu permită Ucrainei să intre în discuţii de pace, spre deosebire de Rusia şi China, a acuzat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, în condiţiile în care liderul chinez Xi Jinping i-a prezentat lui Vladimir Putin la Moscova planul său de pace pentru Ucraina. „Washingtonul, capitalele europene, …
- SUA face miliarde pe spatele UE: Exporturile de ţiţei către Europa au atins în martie un record de 2,1 milioane de barili pe zi, în medieExporturile de ţiţei din SUA către Europa au atins în martie un record de 2,1 milioane de barili pe zi, în medie, stimulate de reduceri mari la nivelul de referinţă global şi de cererea mai slabă de petrol din partea rafinăriilor din SUA, transmite Reuters. Exporturile record către Europa şi China din această lună reflectă …