Inspectoratul Teritorial de Muncă Bucureşti a închis 10 şantiere şi a amendat 72 angajatori cu peste 1,38 de milioane de lei
Inspectoratul Teritorial de Muncă Bucureşti a închis 10 şantiere şi a amendat 72 angajatori cu peste 1,38 de milioane de lei, în urma unor controale efectuate în a doua jumătate a lunii mai privind identificarea muncii nedeclarate şi verificarea modului de respectare a prevederilor legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, a declarat marţi, pentru AGERPRES, Constantin Bujor, Inspector Şef al ITM Bucureşti.
Controalele au fost realizate în perioada 19 – 23 mai 2020 pe raza municipiului Bucureşti şi au vizat activitatea de construcţii şi cea de reparaţii şi spălătorii auto.
„Au fost efectuate 298 controale pe raza municipiului Bucureşti în domeniul relaţiilor de muncă şi în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. Din cei 270 de angajatori sancţionaţi contravenţional, 72 au primit amenzi în valoarea totală de 1.381.400 lei. Au fost identificate 55 de persoane care prestau activitate fără forme legale de muncă, iar activitatea a fost oprită pe 10 şantiere”, a precizat Bujor.
De asemenea, 198 angajatori au fost sancţionaţi cu avertisment scris.
Acţiunea s-a desfăşurat în colaborare cu Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti şi se încadrează în strategia de acţiune a ITM Bucureşti privind combaterea muncii nedeclarate şi identificarea abaterilor în domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă.
Şeful ITM Bucureşti a precizat că acţiunea de control s-a desfăşurat cu respectarea tuturor măsurilor stabilite şi dispuse prin acte normative privind protecţia împotriva SARS-COV-2, fiind identificate măsuri de prevenire luate de angajatori pentru a evita contaminarea cu acest virus. „Toţi inspectorii de muncă şi toţi angajaţii Ministerului de Interne au fost dotaţi cu mască, mănuşi în timpul controalelor, au fost instruiţi ca să nu aibă nici un fel de probleme şi toate au fost făcute conform procedurilor şi conform actelor normative emise în acest sens”, a adăugat Inspector Şef al ITM Bucureşti.
Sursa: www.agerpres.ro
- Le Figaro: Franța antrenează piloți ucraineni pe avioanele de vânătoare MiragePiloți ucraineni se antrenează pe avioanele de luptă multifuncționale Mirage 2000 în Franța de o lună și jumătate, scrie cotidianul francez Le Figaro. Potrivit publicației, aproximativ treizeci de piloți ucraineni au fost supuși unui antrenament accelerat pe avioane de vânătoare și bombardiere franceze la bazele aeriene Mont-de-Marsan și Nancy. Decizia de a pregăti piloți a fost luată în …
- Putin le trimite soldaților de pe front tancuri sovietice T-54 și T-55. Multe dintre vehiculele blindate au stat în muzee VIDEOPe rețelele de socializare circulă fotografii și video-uri cu un tren de marfă care transportă zeci de tancuri din Orientul Îndepărtat, evident spre Ucraina, scriu jurnaliștii de la BBC.Potrivit experților militari, blindatele transportate sunt vechile tancuri sovietice T-54 și T-55, puse în serviciu în 1946 și, respectiv, 1958. Cel mai probabil, multe dintre aceste vehicule …
- STUDIU. O treime dintre francezi renunță la produsele de igienă din cauza banilorO treime din francezi renunţă la unele produse de igienă – fac duş fără săpun, îşi raţionalizează articolele pentru perioada menstruală sau nu mai folosesc deodorant – din cauza nesiguranţei economice, arată un sondaj ale cărui rezultate sunt preluate marţi de AFP. Conform studiului efectuat de Ifop pentru organizaţia non-profit Dons Solidaires şi publicat pe …
- România riscă să nu primească banii de la Comisia Europeană din cauza noii legi a pensilor. Boloș: Flexibilitatea Comisiei tinde spre zeroNoua lege a pensiilor riscă să aducă România în imposibilitatea de a primi bani de la Comisia Europeană. Sunt două principii care pot face Comisia să acorde banii din PNRR negociați de România: viitoarea lege să fie sustenabilă pe termen lung și să reducă diferențele dintre cele două sisteme de pensii: cel general și cel …
- VIDEO Lukașenko amenință că Rusia „va da o lecție pentru întreaga planetă”, dacă britanicii trimit Ucrainei muniție cu uraniu sărăcit: „Noi vom primi muniție cu uraniu adevărat”Președintele belarus Alexandr Lukașenko, un aliat apropiat al lui Putin, a declarat miercuri că Rusia va furniza Belarusului muniție care conține „uraniu adevărat”, dacă Marea Britanie va furniza obuze perforante cu uraniu sărăcit. „Rusia ne va furniza muniție cu uraniu adevărat. Dacă sunt nebuni, ne vor forța în acest proces. Aceasta este cel mai înfricoșător …