Avocatul Poporului solicită ministrului Vela să explice care este baza legală care permite trimiterea de patrule de polițiști în civil

Avocatul Poporului îi cere ministrului Afacerilor Interne, Marcel Vela, să-i comunice actul normativ care stă la baza măsurii ca şi poliţişti în civil să efectueze verificări privind respectarea normelor vizând combaterea COVID-19.
„Vă adresăm rugămintea să ne comunicaţi actul normativ care stă la baza luării acestor măsuri. (…) Potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 218 din 23 aprilie 2002 republicată privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, scopul principal care trebuie urmărit de Poliţia Română este cel de prevenire a săvârşirii de fapte antisociale şi în subsidiar de reprimare a acestora””, a transmis Avocatul Poporului.
Conform solicitării postate pe site-ul instituţiei, Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului stipulează că portul uniformei constituie regula.
Totodată, arată Avocatul Poporului, Ordinul nr. 82/2018 pentru modificarea anexei nr. 1 la Ordinul viceprim-ministrului, ministrul Administraţiei şi Internelor nr. 236/2009 privind aprobarea Regulamentului pentru compunerea şi portul uniformelor de poliţie, precum şi a Regulilor pentru aplicarea normelor privind echiparea poliţiştilor prevede că aceştia poartă în mod obligatoriu, în timpul programului de lucru, uniforma de reprezentare, de serviciu sau echipamentul specific, stabilit prin normele de echipare, conform misiunilor şi activităţilor specifice desfăşurate la birou sau în teren.
Potrivit Avocatului Poporului, Legea nr. 218/2002 obligă poliţistul care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, este în ţinută civilă să îşi facă, în prealabil, cunoscută calitatea prin prezentarea verbală a numelui şi prenumelui, a unităţii de poliţie din care face parte, precum şi a legitimaţiei de serviciu sau a insignei.
„Solicitarea noastră are în vedere necesitatea preîntâmpinării situaţiilor în care unele persoane îşi pot aroga calitatea de poliţist pentru a obţine foloase materiale, precum şi importanţa respectării de către agenţii de poliţie a prevederilor din actele normative mai sus menţionate”, explică sursa citată.
Avocatul Poporului precizează că s-a sesizat din oficiu în acest caz ca urmare a informaţiilor apărute în presă.
Purtătorul de cuvânt al IGPR, Georgian Drăgan, a anunţat, marţi, că Poliţia Română, alături de Poliţia Locală, intensifică activităţile de verificare a respectării normelor privind combaterea COVID-19, urmând ca şi poliţişti în civil să fie implicaţi în acest demers.
„Din experienţa acţiunilor desfăşurate până în prezent, s-a constatat faptul că, în unele cazuri, oamenii respectă aceste măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19 doar la vederea forţelor de ordine. Poliţiştii au întâlnit situaţii când, la vederea lor, au fost puse măştile de protecţie, pentru ca, imediat după ce colegii mei au plecat din acel perimetru, să fie scoase”, a spus purtătorul de cuvânt al IGPR.
Potrivit acestuia, rolul acestor activităţi nu este neapărat acela de a aplica sancţiuni, ci de a explica necesitatea respectării tuturor normelor de protecţie sanitară.
Sursa: Agerpres
- Cabinetul Luca Niculescu e gata! PSD revine în forță la guvernare cu 11 miniștri, sprijinit din umbră de PNL și UDMR
Premierul desemnat Luca Niculescu urmează să depună joi, 15 octombrie, la Parlament lista miniștrilor și programul de guvernare, după ce negocierile politice din ultimele zile au conturat un Cabinet mixt, format din 11 miniștri PSD și șase tehnocrați sau independenți. Social-democrații au decis oficial să intre la guvernare, în timp ce PNL și UDMR și-au … - Negocieri nocturne la Bruxelles: Întâlnire de taină între Nicușor Dan și Ilie Bolojan pentru miliardele din bugetul UE (Surse)
Președintele Nicușor Dan și premierul Ilie Bolojan au avut miercuri seară, la Bruxelles, o scurtă întâlnire în cadrul căreia au discutat strategia României pentru negocierile privind viitorul buget multianual al Uniunii Europene, aferent perioadei 2028-2034, au declarat surse politice pentru ȘTIRIPESURSE.RO. Discuția a precedat reuniunile europene de joi, la care cei doi lideri români au … - Puci la vârful PNL: Viorel Cataramă detonează bomba și anunță debarcarea iminentă a lui Ilie Bolojan. „A pierdut atuul principal”
Viorel Cataramă, unul dintre cei mai vechi lideri liberali, a dezvăluit că ar exista un plan al aripii conservatoare din PNL pentru schimbarea din funcția de președinte a lui Ilie Bolojan. Schimbarea ar urma să aibă loc după învestirea Guvernului Luca Niculescu. Ilie Bolojan, debarcat Ilie Bolojan și-ar putea pierde mandatul din fruntea PNL, susține … - Un nou incident în apele teritoriale ale României: O navă a luat foc lângă Sulina, 8 marinari sunt dispăruți. Misiune de salvare acum
O navă sub pavilion San Marino aflată la 14 mile marine de Sulina (aproximativ 22 de km) a cerut ajutor joi dimineață autorităților române, după un incendiu izbucnit la bord. La bord se aflau 12 persoane, 8 dintre ele fiind dispărute, a anunțat Autoritatea Navală Română. Nu se știe încă dacă nava a fost lovită … - Nume-surpriză la Ministerul Energiei! Expertul Dumitru Chisăliță, desemnat să preia portofoliul-cheie în Cabinetul Luca Niculescu
Expertul în energie Dumitru Chisăliță este omul propus la Ministerul Energiei în Cabinetul Luca Niculescu, au dezvăluit surse ale STIRIPESURSE.RO. Conform informațiilor noastre, Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI), este omul propus de premierul desemnat Luca Niculescu pentru Ministerul Energiei. Expertul în energie Dumitru Chisăliță, omul propus la Ministerul Energiei în Cabinetul Luca Niculescu …




