Magazin

Soldatul 4855, cazut in 1917 in luptele de pe dealul Ciresoaia

Ca aproape în orice weekend, „prospectorii” aleg locația și strategia. Atunci locația a fost Dealul Cireșoaia, o reduta importanta în luptele de la Oituz din primul război mondial, aflata intre valea Trotușului și Valea Oituzului. Adică acolo de unde, dacă trecea inamicul, avea drum deschis către zonele intinse care faceau usoara jonctiunea cu celelalte trupe ale invadatorilor; acolo unde romanii s-au luptat cu îndârjire pentru a-și apăra fiecare petec de pământ cu orice preț, chiar cu prețul sacrificiului suprem, asa cum vom arata mai departe.

Stăm de vorbă cu unul din prospectori, care ne povestește cum s-au desfășurat evenimentele din acea zi:

Din imaginile din satelit, am văzut câteva tranșee. Nu multe, doar câteva, dispuse strategic pe direcția de apărare, la distanta de câteva sute de metri de acele fortificații de pe Cireșoaia, puternic bombardate de inamici. O zona în care probabil au fost câteva santinele ale armatei romane, cu misiunea de a apăra valea împotriva eventualelor infiltrări inamice nevăzute.
Privind-o astăzi, zona este superba; natura parca vorbește și vântul parca șoptește despre acele timpuri, imagine completata de o ceata timida care a fost prezenta de la debutul acelei zile pana la inserare.

        Zona nu a fost foarte puternic bombardata. In zonele lovite intens de artilerie, găsim mult mai multe schije de proiectil. Aici erau puține, semn ca erau doar de la proiectilele rătăcite și tirul nu s-a îndreptat special în acest loc. Mai ales dacă ținem cont de intensitatea cu care loveau obuzele vârful, aflat la distanta relativ mica…
Am ajuns deja la orele amiezii și nu am găsit decât piese din echipament german și austro-ungar: butoni de manta militara germana, fragmente de grenada germana, sticluța medicala austro-ungara, vârf de casca germana, tuburi de cartușe germane și austro-ungare și unelte (cazmale, lopeți de infanterie).
      Mirarea a fost mare când am realizat ca inamicii au avut poziții foarte avansate fata de linia frontului pe care o cunoșteam noi, din expedițiile trecute. Au apărut însa în scurt timp, și descoperiri cu obiecte specifice armatei romane: schije de grenada F1, fragment de baioneta pentru pușca Lebel.
        Într-un tranșeu aflat pe o poziție de apărare, a fost descoperita o cazma militara. Si încă acolo mai erau obiecte metalice. S-au continuat săpaturile și au apărut câteva gloanțe pentru pușca Lebel și bucăți de piele de la cartușiera. In încercarea de a nu strica cartușiera, s-au continuat săpaturile răzuind cu un cuțit pământul din jurul acesteia. Mai departe, s-au găsit o catarama de rucsac și un fragment de teaca de baioneta pentru pușca Lebel. Astfel a ieșit la iveala o bucata de os, care s-a dovedit ulterior a fi din zona soldului.

In acel moment anunțat autoritățile competente, prin apel la numărul de urgenta 112. In scurt timp au fost prezenți politia locala (Secția de politie stațiune Slănic Moldova) și specialiștii de la criminalistica, care au făcut investigațiile cerute de procedura. De asemenea, echipa de la Brigada Pirotehnica/ISU Bacău, care au ridicat și transportat în siguranță muniția activa descoperita.

S-au descoperit si alte elemente de echipament: catarama de curea (paftaua), butoni militari, bucăți din postav (din îmbrăcăminte), alte catarame de la rucsac, multe cartușe pentru pușca Lebel, împrăștiate lângă și sub oseminte.

Cel mai important obiect este însa plăcuta de identificare a soldatului, care are marcat numărul 4855.

4855… doar un număr pe o bucata de zinc.
Noi i-am spus „Adrian„, după modelul de casca pe care ar fi trebuit sa o poarte atunci. Dar poate avea doar o cușmă…
Adrian ii vom spune pana când ii vom cunoaște numele adevărat, poate ne vor ajuta cei de la Oficiul Național pentru Cultul Eroilor, sau cei de la Arhivele Militare. Având în vedere contextul descoperirii, sunt doua ipoteze plauzibile în ceea ce privește moartea eroului nostru, Adrian:
A fost îngropat de către soldații inamici. Poziția lui a fost cu fata în jos, iar stratul de pământ cu care era acoperit nu era mai gros de 15cm. Lipsa pustii ar putea însemna ca a fost luata ca prada de război, la fel și lipsa bocancilor (dacă nu cumva purta opinci).
A fost îngropat de explozia unui obuz. In apropierea locului unde Adrian s-a prăbușit, au fost descoperite mai multe schije de obuz de dimensiuni mari.
Poate nu vom ști niciodată cu adevărat cum a decedat eroul nostru, însa sper ca vom afla adevărata lui identitate și urmașii lui de astăzi vor putea afla, în sfârșit ce s-a întâmplat cu bunicul sau străbunicul lor. Orice ajutor la identificarea eroului nostru este binevenit. Foarte probabil ca eroul nostru sa fi făcut parte din regimentul 15 infanterie, care a luptat pe dealul Cireșoaia în septembrie 1917 și care a avut doar în câteva săptămâni 2000 de ostași căzuți. In 2017, acolo s-a ridicat un mic monument în onoarea acestui regiment, vizibil din locul în care Adrian și-a găsit sfârșitul eroic.

Adrian a avut parte de primul priveghi, după 101 ani de când nimeni nu a mai știut ceva despre el.

„Adrian” va ajunge, curând speram, într-un cimitir al eroilor, unde va avea parte și de prima slujba, o merita din plin…
El a fost unul dintre cele câteva sute date dispărute în luptele de pe frontul răsăritean, în 1916 și 1917. Acum descoperit, speram ca își va primi locul cuvenit, lângă camarazii sai de lupta.
Inca suntem in cautarea identitatii eroului nostru; pana acum, nici chiar in baza numarului matricol nu s-au descoperit in arhivele militare numele.
Cinste ție, soldat!
Cinste eroilor patriei!

  • Ștefan cel Mare, Decebal, Baba Dochia, personaje în primul joc video românesc pe blockchain în Metaverse
    Un startup din București lansează un joc video pe blockchain, inspirat din istoria și mitologia românească, care va fi compatibil cu sistemele de operare iOS și Android. Puzzles Crusade, dezvoltat de startup-ul românesc Zugzwang Labs, va fi primul joc de tip RPG (Role Playing Games) lansat pe blockchain compatibil cu sistemele de operare iOS și Android dezvoltat …
  • Birlic, o întrupare a geniului și o inestimabilă comoară  
    Astăzi se împlinesc 52 de ani de când privirea tristă, de câine bătut, despre care vorbea Radu Beligan, a rămas pentru veșnicie în inimile noastre și fiecare amintire cu Birlic este pentru noi un prilej de infinită bucurie. Dumnezeu ne pune degetul pe frunte când reuşim să intrăm perfect în pielea personajului, spunea Radu Beligan. Birlic sau Grigore …
  • Cate Blanchett: Monopolurile platformelor digitale sunt dezastruoase și periculoase
    Actrița australiană Cate Blanchett a apărat sâmbătă lumea cinematografiei, confruntată cu dominația platformelor de streaming și seriale, declarându-se îngrijorată de un model creativ unic, potrivit Le Figaro. „Monopolurile sunt dezastruoase și periculoase”, a afirmat ea, la Valencia, unde va primi premiul Goya decernat de Academia spaniolă de cinema. „Trebuie să facem în așa fel încât să …
  • Un timp prea scurt și amintiri mari despre Marin Sorescu
    Recunosc faptul că primul meu contact cu opera lui Marin Sorescu a fost oarecum dificil. În programa de liceu era inclusă piesa Iona, piesă de inspiraţie biblică… așa cum era prezentată în manual la momentul la care eram licean. La acel moment, nici teatrul nu se număra printre pasiunile mele, nici studiul sfinților și nici al epopeilor …
  • „DIVORŢUL” Anului: Marius Tucă pleacă de la Aleph-ul lui Adrian Sârbu
    „De la Smartphone la Smart TV cât le-ar trebui lumii şi luminii să ajungă?„, scria fix acum trei ani pe Instagram Marius Tucă, alături de o poză cu Adrian Sârbu. După trei ani, Tucă, realizator la Aleph News şi partener cu Adrian Sârbu pe proiecte media, se desparte de grupul media. Publicitate Potrivit informaţiilor Paginademedia.ro, Marius …
  • Lucia di Lammermoor, o poveste despre curajul de a avea curaj atunci când ai pierdut totul
    Miercuri, 12.01.2022 și Joi, 13.01.2022 începând cu orele 18:30, scena Operei Naționale Române va găzdui spectacolul “Lucia di Lammermoor”. Opera Națională București, grație managmentului inovator de care se bucură în ultima perioadă, pune în scenă o operă de o imensă valoare artistică, dar și de o perpetuă actualitate.  “Lucia di Lammermoor”, cu sprijinul managerului Daniel …
  • Moartea lui Horia Căciulescu
    Sfârșitul lunii decembrie 1989: zile și nopți cumplite în cursul cărora Bucureștiul s-a aflat în stare de asediu. Atunci, pe 21 și 22, moartea și-a făcut de cap, adusă de forțele de represiune asmuțite de Ceaușescu asupra propriului său popor. Apoi, începând cu seara de 22 decembrie, la scurt timp după ce l-a acuzat pe …
  • Avionul The Boom va duce pasagerii peste Atlantic cu viteza sunetului
    Un start-up din Colorado-SUA promite să lanseze, anul viitor, The Boom, primul avion supersonic de pasageri după legendarul Concorde. Avionul va fi de peste 2,6 ori mai rapid dcât orice alt avion şi va ajunge de la New York la Londra în numai 3,5 ore. Fondatorul şi CEO-ul The Boom, Blake Scholl, a declarat într-un …
  • Rolls-Royce afirmă că avionul său electric este cel mai rapid din lume, atingând o viteză de 623 de kilometri pe oră
    Compania britanică Rolls-Royce a anunţat vineri că avionul său electric a atins o viteză de 623 de kilometri pe oră şi că acesta este ”cel mai rapid vehiculul integral electric din lume”, relatează CNBC. Compania, care nu trebuie confundată cu Rolls-Royce Motor Cars deţinută de BMW, consideră că aşa-numitul “Spirit of Innovation” este ”cel mai …
  • Fotbalul și mafia testelor Covid – CRITICII.RO
    Ca un mare pasionat de fotbal ce sunt, am mers Duminică seara să urmăresc pe Arena Națională meciul echipei mele favorite. Nu spun că este vorba despre Rapid, nu vreau să afle dușmanii. Toate bune și frumoase, Rapidul din nou în Liga 1 după 6 ani de chin și zbucium. Mi-am luat bilet din timp …
Back to top button