Poliția va face verificări la viza de flotant. Dacă sunt mai mult de două persoane poliția națională va face cercetări

MAI a informat că se vor aplica noi norme pentru obținerea vizei de flotant. Astfel că în cazul în care există mai mult de două cereri înregistrate la aceeași adresă poliția locală va trebui să verifice că persoanele în cauză au locuit cel puțin 15 zile în spațiul respectiv. În acest sens se va face o verificare la locația în cauză.
În cazul în care se constată că numărul de solicitări pentru un spațiu depășește media lunară atunci va trebui informată poliția națională pentru verificări suplimentare.
„Direcția de Evidență a Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date a introdus noi măsuri de verificare suplimentară pentru adresele unde se constată un număr mai mare de cereri pentru stabilirea reședinței. Acestea au fost transmise și către Serviciile de Evidență a Persoanelor din teritoriu pentru a fi aplicate. Astfel, în toate situațiile în care se înregistrează cereri pentru stabilirea reședinței, solicitantul va declara pe propria răspundere că locuiește mai mult de 15 zile la adresa la care are locuința secundară. Declarația va fi consemnată pe cerere, în fața funcționarului de evidență a persoanelor”, a comunicat purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog.
Facem precizarea că realizarea de declarații în fals are un caracter penal și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni și până la 3 ani iar fraudarea alegerilor cu închisoare de la 3 ani la 6 ani.
Ordinul care reglementează noile prevederi a fost transmis deja pe linia ministerului de interne. Scopul acestui ordin este de a limita fraudarea alegerilor locale prin realizarea de mutații fictive.
S-a constatat în ultima perioadă o creștere semnificativă a vizelor de flotant realizate. Există localități la nord de București unde populația a crescut în ultimele luni și cu 20% și cu toate că fenomenul este unul vizibil nici o măsură reală nu a fost implimentată până acum.
- Marius Lulea, fondator AUR: Reforma administrativă cere alinierea la standardele secolului XXI și o reorganizare profundă a statului
Fondatorul AUR, Marius Lulea, a transmis un mesaj tranșant referitor la necesitatea unei reforme administrativ-teritoriale reale în România, subliniind că simpla aducere în discuție a subiectului în spațiul public nu este suficientă și că măsurile superficiale nu vor reuși să vindece hibele sistemice ale țării. Printr-o luare de poziție publicată pe platformele de socializare, Lulea … - AEP dă PNL pe mâna ANAF: Partidul riscă executarea silită pentru o datorie de 14 milioane de lei
Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Adrian Ţuţuianu, a declarat că AEP a fost în litigiu cu PNL pentru recuperarea sumei de 14 milioane de lei şi nu a putut proceda la executarea silită. El a precizat că a anunţat ANAF după ce instanţa a dat hotărârea definitivă în dosar şi a adăugat că speră ca … - Halucinant! Un fost șofer și magazioner de la Protecția Copilului a ajuns să dea ora exactă în învățământul românesc
Odată cu învestirea cabinetului Luca Niculescu, conducerea Comisiei de învățământ din Camera Deputaților a fost preluată de un deputat controversat, al cărui parcurs profesional include posturi de șofer și magazioner în cadrul Protecției Copilului Botoșani, scrie puterea.ro. Postul de președinte al comisiei însărcinate cu elaborarea și coordonarea legislației educaționale a devenit vacant după plecarea lui … - Tensiune la Curtea de Apel București: Proteste în ziua în care magistrații decid definitiv dacă prelungesc mandatul de arestare al lui Călin Georgescu
Mai multi protestatari s-au adunat, miercuri dimineață, la Curtea de Apel Bucureşti (CAB), acolo unde judecătorii decid dacă prelungesc cu 30 de zile mandatul de arestare preventivă a lui Călin Georgescu sau mențin decizia Tribunalului de a-l elibera sub control judiciar. Actualul mandat al lui Călin Georgescu expiră miercuri la 23.59. Peste 100 de protestatari … - Guvernul condus de premierul Luca Niculescu, indus în eroare de președintele ANSVSA, secretarul de stat Alexandru Bociu: Directivele Comisiei Europene, încălcate flagrant
O criză de proporții fără precedent zdruncină credibilitatea politicilor de biosecuritate ale României, după ce surse din cadrul rețelei sanitare veterinare au dezvăluit că noul Guvern condus de Premierul Luca Niculescu este indus în eroare în mod sistematic de către președintele ANSVSA, Secretarul de Stat Alexandru Bociu. În timp ce la nivelul Executivului, proaspăt învestit, …




