Știrile 60m.RO

Simion (AUR): Asităm la o lovitură de stat pe care o dau Marcel Ciolacu, Nicolae Ciucă, împreună cu tătucul acestui regim antidemocratic, Klaus Werner Iohannis

George Simion, președintele AUR, descrie situația politică actuală din România ca fiind o lovitură de stat, accentuând că de 13 zile, instituțiile statului nu au reacționat în apărarea Constituției și a drepturilor cetățenilor.

Acesta critică adoptatrea de către Guvernul Ciolacu a ordonanței de urgență nr. 21/2024 pentru comasarea alegerilor locale cu cele europarlamentare, o măsură pe care o consideră antidemocratică, menită să asigure supraviețuirea politică a liderilor PSD și PNL.

Simion menționează că acesta reprezintă cel mai grav derapaj constituțional din ultimii 34 de ani, acuzând Avocatul Poporului și judecătorii Curții Constituționale de paralizie și complicitate politică.

Liderul AUR mai subliniază inacțiunea instituțiilor în fața „abuzurilor de putere” și îndeamnă la sprijinul populației pentru AUR la alegerile din 9 iunie, ca mijloc de a opri această „dictatură”.

„De 13 zile suntem martorii unei lovituri de stat în plină desfășurare. Sunt aproape două săptămâni de când instituțiile statului care ar trebui să apere Constituția, să apere drepturile românilor TAC și nu au NICIO REACȚIE!

Pe 8 Martie, Guvernul Ciolacu adopta odioasa ordonanță de urgență prin care decidea comasarea alegerilor locale cu cele europarlamentare.

OUG 21/2024 reprezintă întruchiparea unui regim politic antidemocratic, ce modifică legislația electorală intempestiv și neconstituțional doar pentru ca Ciolacu și Ciucă să își asigure în mod brutal supraviețuirea politică în dauna voinței suverane a poporului român.

Suntem în fața celui mai grav derapaj constituțional din ultimii 34 de ani, iar Avocatul Poporului, judecătorii Curții Constituționale sunt cu toții paralizați sub comanda politică a tartorilor politici care i-au numit în funcții.

Avocatul Poporului a devenit o simplă marionetă politică a dictaturii PSD-PNL, iar judecătorii Curții Constituționale nici nu se mai ascund când vine vorba de participarea la ședințe cu iz politic (doamna Ciochină la Cotroceni, domnul Enache și doamna Scântei la ședințele din biroul lui Freddy Simonis).

Democrația în România a fost pusă pe pauză și nu există NICI MĂCAR O INSTITUȚIE de drept din țara aceasta care să acționeze împotriva acestei grave lovituri de stat pe care o dau Marcel Ciolacu, Nicolae Ciucă, împreună cu tătucul acestui regim antidemocratic, Klaus Werner Iohannis.

Au trecut mai bine de 48 de ore de când am depus sesizarea la Curtea Constituțională! Nimeni, dar absolut nimeni nu s-a sinchisit să miște un deget!

Din contră, asistă cu toții pasiv cum are loc unul dintre cele mai periculoase precedente ale unui abuz de putere, în care un Guvern autocrat subordonează Avocatul Poporului și adoptă ordonanțe de urgență prin care se instaurează practic o dictatură fără niciun fel de limită constituțională sau democratică.

Asta vrem? Acolo ne dorim să ajungem? Unde sunt toți deontologii din perioada loviturilor pe care le-a încercat PSD-ul lui Dragnea în România? Unde sunt apărătorii democrației din România?

S-au ascuns toți prin văgăuni până când sistemul pe care îl servesc îi va reactiva!

Însă, ghinionul lor este că nouă, AUR, nu ne pot închide gura, indiferent cât vor încerca!

Pe 9 iunie avem prima șansă pentru a distruge acest mușuroi al corupției patronată de PSD și PNL!

Avem nevoie de sprijinul fiecărui român la primele alegeri de pe 9 iunie pentru a opri această dictatură în plină ascensiune a PSD și PNL.

Primul pas este să semnați listele de candidați AUR pentru alegeri, iar pe 9 iunie să mergeți la vot să alegeți candidații AUR!

Uniți putem învinge acest sistem odios!”, a scris George Simion, pe blogul personal.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button