Știrile 60m.RO

George Badiu (AUR): Ne așteaptă o iarnă cu mari probleme. Oamenii au dreptul să protesteze

Trendul ascendent al prețului la carburanți și soluțiile AUR la această criză au fost principalele subiecte abordate de către deputatul AUR George Badiu în cadrul emisiunii „La Ordinea zilei” de la News România. Deputatul AUR a subliniat că prețurile mari la carburanți nu se justifică sub nicio formă, este vorba doar de o criză artificială. Badiu a subliniat faptul că românii au ajuns la un grad înalt de disperare și au dreptul să protesteze, să ceară un trai mai bun, iar guvernarea este obligată să ia măsuri în privința nemulțumirilor din societate.

,,Dacă acest trend al reducerii furnizării de gaze de către Federația Rusă va continua, prețurile vor fi extraordinar de mari. Cât privește asigurarea gazului pentru populație, rezervele noastre, capacitatea de înmagazinare a gazului în România este destul de mică, până în 3 miliarde de metri cubi, și riscăm să avem probleme mari în iarna care vine. Oamenii au dreptul să protesteze pentru că situația este de netolerat. Doar prin intermediul unor astfel de mișcări putem influența decizia autorităților. Guvernanților le este de teamă de mișcările de stradă”, a declarat deputatul AUR George Badiu.

Totodată, Badiu a prezentat și situația la nivel național, având în vedere că acesta întreprinde frecvent vizite de lucru în localitățile din România pentru a afla de la cetățeni care sunt problemele cu care se confruntă. Astfel, în cadrul aceleiași emisiuni, deputatul AUR a reprezentat o voce a românilor, expunând nemulțumirile acestora:

,,Omul de rând este extrem de nemulțumit cu privire la nivelul de trai. Chiar dacă a reușit să-și facă o casă sau să-și cumpere o mașină, omul este limitat în ceea ce privește posibilitățile de întreținere a bunurilor pe care le deține. Fie că trăiește din ajutor social sau are un venit constant, toți cu care am discutat sunt extrem de nemulțumiți de actuala guvernare, considerându-i vinovați pentru toate lipsurile pe care le au”, a punctat Badiu.

Emisiunea ,,La ordinea Zilei” poate fi urmărită aici:

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button