Știrile 60m.RO

ÎPS Teodosie anunță sfârșitul PANDEMIEI: “Se vedea că e pe ducă”

Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, afirmă că “boala se duce”, referindu-se la COVID-19, menţionând că au anunţat şi specialiştii acest lucru. “Se vedea că e pe ducă, că s-a văzut că nu mai are puterea valul 5 ca valul 4”, susţine el, potrivit news.ro.

Arhiepiscopul Tomisului a declarat, joi, la o emisiune la Radio Dobrogea, că şi valul 4 al pandemiei ar fi avut mai puţină putere “dacă eram pregătiţi cu medicamente”.
“Chiar în vremurile acestea cu boala şi cu pericolul războiului, sunt oameni traumatizaţi, mă şi întreabă, mereu le spun boala se duce şi chiar se duce, au anunţat-o acum şi specialiştii, eram sigur că se duce. Se vedea că e pe ducă, că s-a văzut că nu mai are puterea valul 5 ca valul 4 şi atunci ar fi avut mai puţină putere dacă eram pregătiţi cu medicamente şi eram din toate punctele de vedere mai treji”, a transmis ÎPS Teodosie.


El le-a cerut preoţilor să aibă mai multă grijă de credincioşi în aceste vremuri.


“De aceea, trebuie să ne ajutăm mult unii pe alţii. Mai multă resposabilitate în toate sferele de activitate, inclusiv la slujitorii noştri. Îi îndemn pe preoţii mei să aibă grijă de credincioşi mai mult în vremurile de acum decât în vremurile dinainte. Noi trebuie să ne păzim turma, să fim cu conştiinţa trează şi să fim mai rugători pentru că rugăciunea ne aduce mai multă lumină, mai mult discernământ, mai multă înţelepciune şi putere”, a mai declarat Arhiepiscopul Tomisului.

Sursa foto: Getty Images

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button