200 de protestatari arestați în Hong Kong
Aproximativ 200 de persoane au fost arestate în timpul protestelor antiguvernamentale din Hong Kong. Poliția și autoritățile încearcă să împiedice o reizbucnire a manifestațiilor masive de anul trecut, inclusiv prin aplicarea reglementărilor pentru distanțarea socială împotriva epidemiei de coronavirus.
Aproximativ 230 de persoane cu vârste cuprinse între 12 și 65 de ani au fost arestate pentru o serie de acuzații, inclusiv pentru constituirea unor adunări ilegale, „deținând ceva cu intenția de a distruge sau deteriora proprietățile” și pentru că nu au prezentat dovada identității, a declarat poliția într-un comunicat.
Alte 19 persoane au fost amendate pentru că au încălcat regulile de prevenire și combatere a bolilor, care interzic adunarea a mai mult de opt persoane în orice spațiu public, se arată în comunicat. Poliția a folosit arme cu piper pentru a dispersa oamenii.
„Poliția condamnă protestatarii pentru faptul că nu respectă măsurile de prevenire și combatere a bolilor venite din partea Guvernului și că au participat la – sau au organizat adunări interzise”, se arată în declarație.
Ulterior, protestatarii au scandat lozinci și au construit bariere pentru a bloca drumurile din districtul Mongkok din Hong Kong și au incendiat unele străzi, potrivit poliției.
Aceste acțiuni au urmat mai multor proteste susținute în fața centrelor comerciale, la care au participat duminică, sute de oameni. Motivul protestelor a fost interzicerea unui marș de protest de Ziua Mamei.
Protestatarii organizați în principal prin intermediul social media cer o democrație deplină pe teritoriul chinez semi-autonom și o anchetă asupra presupusei brutalități a poliției în suprimarea manifestațiilor, relatează nypost.com.
Protestele de anul trecut au fost stârnite de un proiect de lege de extrădare, acum abandonat, care ar fi permis trimiterea de suspecți în China continentală pentru a fi judecați. Sistemul judiciar din China este mai dur decât cel din Hong Kong și nu garantează aceleași drepturi pentru persona acuzată.
Sute de mii de oameni au participat în Hong Kong anul trecut, la manifestații repetate, care s-au încheiat adesea în confruntări, protestatarii aruncând cu bombe cu benzină și poliția folosind gaze lacrimogene și trăgând cu proiectile nonletale, dar totuși puternice.
Fostă colonie britanică, orașul Hong Kong a fost predat guvernării chineze în 1997 cu garanția de a a-și putea păstra propriile instituții legale, economice și sociale timp de 50 de ani. Criticii din tabăra pro-democrație spun că Beijingul a erodat constant acele libertăți prin restricții mai stricte asupra adunărilor și libertății de exprimare, inclusiv legislația propusă pentru incriminarea nerespectării imnului național al Chinei.