18 milioane de euro risipite: Românii au plătit pentru un serviciu inexistent prestat de Transelectrica

Asociația Prosumatorilor acuză Transelectrica că a încasat ilegal 18 milioane de euro în 2024 de la consumatori pentru transportul energiei electrice produse de prosumatori, deși această energie nu a trecut prin rețeaua de înaltă tensiune. Situația s-ar putea agrava în 2025, când încasările nejustificate ar putea depăși 35 de milioane de euro, iar autoritățile rămân pasive.
Românii au fost puși să plătească, în mod abuziv, 18 milioane de euro în 2024 către Transelectrica, pentru un serviciu pe care compania nu l-a prestat niciodată, transportul energiei electrice produse de prosumatori. Conform Asociației Prosumatorilor și Comunităților de Energie, această electricitate, în cantitate de 1,2 TWh, circulă exclusiv prin rețelele de joasă și medie tensiune, gestionate de distribuitori locali, fără a atinge rețeaua de înaltă tensiune operată de Transelectrica.
Cu toate acestea, în baza reglementărilor actuale ale ANRE, compania de transport a perceput tarife ca și cum ar fi prestat acest serviciu: TG, TL și TSS, adunând un tarif mediu de transport de 31,67 lei/MWh. Pe fondul creșterii producției estimate de prosumatori la peste 2 TWh în 2025 și al majorării tarifelor cu 8%, Transelectrica ar urma să încaseze în mod similar peste 35 de milioane de euro, bani pentru un serviciu care, susține Asociația, nu există.
Situația e cu atât mai revoltătoare cu cât în multe state europene – precum Italia, Germania, Franța, Spania și Belgia, asemenea tarife nici măcar nu există în cazul energiei produse și consumate local. Asociația Prosumatorilor cere ANRE să revizuiască de urgență cadrul de reglementare și să instituie un mecanism anual de ajustare a tarifelor, precum și returnarea sumelor deja încasate abuziv.
În timp ce prosumatorii contribuie activ la tranziția energetică, statul român pare să le pună piedici financiare, taxând o infrastructură pe care nici nu o folosesc. Transelectrica, deși încasează milioane, „nu a mișcat un deget”, se arată în comunicatul Asociației.