175 de ani de la Adunarea Națională a românilor de la Blaj. Avram Iancu se adresa participanţilor spunând: „Uitaţi-vă pe câmp, românilor! Suntem mulţi ca cucuruzul brazilor, suntem mulţi şi tari”

un editorial de Ciprian Demeter

Anul acesta s-au împlinit 175 de ani de la Adunarea Națională de la Blaj care a fost una dintre cele mai mari adunări ale românilor din timpul Revoluției de la 1848. În primăvara anului 1848 situaţia românilor transilvăneni era din ce în ce mai grea, după ce revoluţionarii maghiarii şi-au exprimat dorinţa ca Principatul să fie anexat la Ungaria.

Cred că trăim aceleași vremuri și acum, vremuri de nemulțumiri și frământări, când președintele turist al României, Klaus Iohannis, este preocupat doar de excursii cu avioane de lux, cu care zboară de obicei șeicii și oligarhii ruși, în loc să se preocupe de soarta poporului român, mai ales când anul acesta s-au împlinit 175 de ani de la Adunarea Națională a românilor de la Blaj. Ultimele excursii ale lui Werner m-au făcut să-mi pierd optimismul, descoperind un preşedinte fără simţ al dreptăţii şi al echităţii, vulnerabil şi lipsit de imparţialitate când vine vorba poporul român.

Aşa ne-a găsit 2023 şi pot spune că nu mă mai încearcă niciun sentiment de bucurie şi nici inima nu-mi mai tresare pătrunsă de vreo speranţă, căci actuala clasă politică nu mai este în stare să-i omagieze pe eroii care s-au sacrificat pentru un ideal, o clasă politică preocupată doar de propria bunăstare sau de cea a propiilor grupuri de interese. România a fost iremediabil amanetată unor interese care ne-au făcut să căutăm doar supraviețuirea, însă efortul pentru a ne face supraviețuirea mai ușoară a devenit o rațiune de a trăi în sine și pentru sine și am uitat, puțin câte puțin, întrebarea primordială: Pentru ce existăm?

Marea Adunare de la Blaj a fost unul dintre cele mai semnificative momente ale Revoluţiei române de la 1848 la care au fost prezenţi August Treboniu Laurian, Vasile Maiorescu, Aaron Florian, Petru Suciu, Constantin Roman – transilvăneni stabiliţi în celelalte două ţări româneşti; Alexandru Ioan Cuza, Gheorghe Sion, Alecu Russo, Lascăr Rosetti, Nicolae Ionescu, Ioan Curius, Vasile Alecsandri – reprezentanţi ai Moldovei; Dumitru Brătianu din partea Comitetului revoluţionar muntean. Cu toate eforturile întreprinse în acest sens, Nicolae Bălcescu a fost împiedicat de autorităţile muntene să participe la acest important eveniment.

La Adunarea Națională de la Blaj care a avut loc pe Câmpia Libertăţii de la Blaj au participat peste 40.000 de români, iar dintre participanți îi amintim pe Avram Iancu, George Barițiu, Simion Bărnuțiu din Transilvania, dar și pe Vasile Alecsandri, Lascăr Rosetti și Alexandru Ioan Cuza din Moldova sau Dumitru Brătianu din Țara Românească.

Potrivit aprecierii învăţatului sas Stephan Ludwig Roth, ” inimile ardelenilor au început să bată puternic, la unison, cu inimile româneşti de la Bucureşti şi Iaşi”.

Trebuie menționat că din cauza numărului mare de participanţi, Adunarea populară nu s-a mai putut ţine în oraş, ea a fost mutată pe câmpia din afara orașului Blaj, de lângă Târnava Mare, loc denumit Câmpia Libertăţii.

Cei doi episcopi, cel ortodox, Andrei Şaguna, şi cel unit, Ioan Lemeni, au fost proclamaţi preşedinţi ai Adunării, iar Simion Bărnuţiu şi George Bariţiu, vicepreşedinţi. La propunerea lui Simion Bărnuţiu au fost aprobate următoarele puncte pe care trebuia să se sprijine hotărârile finale ale adunării: ”naţiune de-sine-stătătoare a Transilvaniei, pe temeiul libertăţii egale”, consacrarea denumirii de ”Câmpie a Libertăţii” pentru locul unde se desfăşura adunarea.

De asemenea, a fost ales și un Comitet Național dintre ai cărui membri îi amintim pe Avram Iancu, Andrei Mureșanu, Simion Bărnuțiu, Alexandru Papiu Ilarian, August Treboniu Laurian, Timotei Cipariu.

La 14 mai 1848, Simion Bărnuţiu a ținut un discurs memorabil în Catedrala din Blaj:

„Care naţiune de pe pământ nu s’ar ridica de la mic până la mare, când îşi vede numărate zilele vieţii? Libertatea unui popor este bunul lui cel mai înalt şi naţionalitatea e libertatea lui cea din urmă; ce preţ mai are viaţa lui după ce şi-a pierdut tot ce îl face demn să mai fie pe pământ? … Ţineţi cu poporul toţi, ca să nu rătăciţi, pentru că poporul nu se abate de la natură, nici nu-l trag străinii aşa de uşor în partea lor, cum îi trag pe unii din celelalte clase, cari urlă împreună cu lupii şi sfâşie pe popor împreună cu aceştia; nu vă abateţi de la cauza naţională de frica luptei; cugetaţi că alte popoare s-au luptat sute de ani pentru libertate.

Însă vi se va părea lupta cu neputinţă, când se vor ridica greutăţile asupra voastră ca valurile marii turbate asupra unei năvi; când va dezlega principele întunericului pe toţi necuraţii şi-i va trimite ca să rupă legăturile frăţiei voastre şi să vă abată de la cauza şi amoarea (iubirea) ginţii noastre la idoli străini; aduceţi-vă aminte atunci cu câtă însufleţire şi bărbăţie s’au luptat străbunii noştri din Dacia pentru existenţa şi onoarea naţiunii noastre, precum ne-au lăsat scris Bonfiniu cu aceste cuvinte:

“Coloniile şi Legiunile romane, copleşite de Barbari ţin încă limba romană şi, ca să nu o piardă, cu totul, atât de tare se luptă, încât se pare că nu s’au bătut atât pentru ţinerea vieţii cât pentru neatingerea limbii. Căci comptând (socotind) bine desele inundaţiuni ale Sarmaţilor şi ale Goţilor, apoi erupţiunile Hunilor, Vandalilor şi ale Gepizilor, incursiunile Germanilor şi ale Lombarzilor, cine nu se va mira foarte că încă s’au ţinut urmele limbii Romane între Daci şi Geţi?”

Aşa Fraţilor! Aduceţi-vă aminte atunci că vor striga din mormânt străbunii noştri: Fiilor! Noi încă am fost nu odată în împrejurări grele, cum sunteţi voi astăzi; noi încă am fost înconjuraţi de inamic în pământul nostru, cum sunteţi voi astăzi, şi nu de multe ori am suferit doară şi mai mari rele decât voi; fost-am cu Goţii, dar nu ne-am făcut Goţi; fost-am cu Hunii, dar nu ne-am Hunit; fost-am cu Avarii şi nu ne-am Avarit; fost-am cu Bulgarii şi nu ne-am Bulgărit; cu Ruşii şi nu ne-am Ruşit; cu Ungurii şi nu ne-am Ungurit; cu Saşii şi nu ne-am Nemţit; ci ne-am luptat ca Români, pentru pământul şi numele nostru ca să vi-l lăsăm vouă împreună cu limba noastră cea dulce ca cerul sub care s’a născut; nu vă nemţiţi, nu vă ruşiţi, nu vă unguriţi nici voi, rămâneţi credincioşi neamului şi limbii voastre; apăraţi-vă ca fraţii cu puteri unite în pace şi în răsboi; vedeţi cum ne-am luptat noi pentru limba şi Romanitatea noastră; luptaţi-vă şi voi şi le apăraţi ca lumina ochilor voştri, până la voi senatul şi poporul Roman pe Traian cu legiunile peste Dunăre, ca să vă încoroneze cu laurul nemuririi pentru constanţa şi bărbăţia voastră!

Dixi et salvavi animam meam.”

Cu toate problemele făcute de maghiari, revoluționarul August Treboniu Laurian a prezentat zecilor de mii de transilvăneni programul de revendicări denumit Petițiunea Națională prin care românii solicitau drepturi politice, sociale și religioase.

Cu această ocazie, s-a proclamat și indenpendența Bisericii române și egalitatea ei cu celelalte Biserici din Transilvania, s-a cerut desființarea iobăgiei, fără nicio despăgubire din partea țăranilor.

Cei prezenți la Adunarea de la Blaj au scandat ,,noi vrem să ne unim cu țara“, dar

unirea tuturor românilor într-un singur stat, în acele vremuri din 1848, nu era încă posibile.

Proclamaţia de la Blaj

Petiția națională adoptată de adunarea de la Blaj, prin care sunt exprimate revendicările românilor trasilvani

Punturile națiunii române transilvane votate în Adunarea Națională de la Blaj în 15-17 Mai c.n. 1848

1. Națiunea română, răzimată pe principiul libertății, egalității şi fraternității, pretinde inde­pendența sa națională în respectul politic ca să figureze în numele său ca națiune română, să-și aibă reprezentanții săi la dieta țării în proporțiune cu numărul său, să-și aibă dregătorii săi în toate ramurile administrative, judecătorești și militare în aceeași proporțiune, să se servească cu limba sa în toate trebile ce se ating de dânsa, atât în legislățiune, cât și în administrațiune. Ea pretinde pe tot anul o adunare națională generală. La acestea s-au adaos că de aici înainte în lucrările legale ale celorlalte națiuni transilvane și în limbile lor românii să se numească români, iar nu ólah, walach și bloch.

2. Națiunea română pretinde ca beserica română, fără dis­tințiune de confesiune, să fie și să rămână liberă, independintă de la oricare altă biserică, egală în drepturi și foloase cu celelalte biserici ale Transilvaniei. Ea cere restabilirea mitropoliei române și a sinodului general anual după vechiul drept, în care sinod să fie deputați bisericești și mirenești. În aleași sinod să se aleagă și episcopii români, liber, prin maioritatea voturilor fără candidație. (La aducerea-aminte despre vechiul drept al românilor de a avea mitropolie și sinod general anual s-a proclamat de popor mitropolia română transilvană cu aplaus unanim. Dacă episcopii celorlalte națiuni și confesiuni vor avea pe venitoriu scaun în dietă ca reprezentanți ai bisericii lor și dacă capitulurile lor vor fi reprezentate, națiunea română cere aceleași drepturi pentru episcopii și capitulurile lor).

3. Națiunea română, ajungând la conștiința drepturilor individuale, cere fără întârziere desființarea de iobăgie fără nici o despăgubire din partea țăranilor iobagi atât în comitate, cât și în districte, scaune și granița militară. Ea cere tot deodată și des­ființarea dijmelor ca a unui mijloc de contribuire împedecătoriu economiei.

4. Națiunea română poftește libertatea industrială și comercială cu ridicarea țehurilor și a privilegiurilor și a tuturor pedecelor și stavilelor cu țările convecine de care se ține desființarea vămilor la graniță.

5. Națiunea română poftește ca dajdea ce s-a pus de la un timp încoace asupra vitelor – care din pricina strimtorii hotarelor greminale se țin și se pasc în țările vecine cu mari cheltuieli și nespusă greutate și însuși cu periculul vieței – , ca o vederată pedecă a industriei și a comerciului activ, să se șteargă cu totul, și tractatele care s-au încheiat între înalta Casă austriacă, Poarta otomană și Principatele Române pentru economia vitelor să se păzească cu toată scumpătatea.

6. Națiunea română cere des­ființarea dijmei, adică a zeciuielei (Zehend) metalelor create în patria aceasta, care zeciuială e o adevărată pedecă pentru lucrarea minelor. La toți proprietarii de fodine să li se dea același drept în privința măsurei hotarului fodinei.

7. Națiunea română cere libertatea de a vorbi, de a scrie și a tipări fără nici o censură, prin urmare pretinde libertatea tipariului pentru orice publicare de cărți, de jurnale și de altele, fără sarcina cea grea a cauțiunii, care să nu se ceară nici de la jurnaliști, nici de la tipografi.

8. Națiunea română cere asigurarea libertăței personale; niminea să nu se poată prinde supt vreun pretest politic. Cu acestea dinpreună cere libertatea adunărilor ca oamenii să nu cadă la nici un prepus dacă se adună numai ca să vorbiască și să se înțeleagă în pace.

9Națiunea română cere tribunale de jurați (Jurye) cu publicitate, în care procesele să se facă verbale.

10. Națiunea română cere înarmarea poporului sau gardă națională spre apărarea țărei în lăuntru și din afară. Miliția română să-și aibă ofițerii săi români.

11. Națiunea română cere denumirea unei comisiuni mixte compusă din români și alte națiuni transilvane pentru cercetarea causelor de mezuine ale moșiilor și pădurilor, de ocuparea pământului comun și a sesiunilor colonicale și altele câte se țin de categoria aceasta.

12. Națiunea română cere dotarea clerului român întreg din casa statului, întocma cu clerurile celorlalte națiuni.

13. Națiunea română cere înființarea școalelor române pe la toate satele și orașele, a gimnasiilor române, a institutelor militare și tehnice și a seminarelor preoțești, precum și a unei uni­versități române dotate din casa statului în proporțiunea poporului contribuent, în dreptul deplin de

a-și alege directori și profesori și de a-și sistemiza învățăturele după un plan școlastic și cu libertate de a învăța (docere).

14. Națiunea română pretinde purtarea comună a sar­cinelor publice după starea și averea fiecăruia și ștergerea pri­vilegiurilor.

15. Națiunea română poftește ca să se facă o Consti­tuțiune noă pentru Transilvania prin o adunare constituentă din națiunile țărei, care Constituțiune să se întemeieze pe principiile dreptății, libertății, egalității și fraternității, să se lucreze codici noă de legi civile, criminale, comerciale ș.c.l. tot după acelea principii.

16. Națiunea română cere ca conlocuitoarele națiuni nicidecum să nu ia la dezbatere cauza uniunii Transilvaniei cu Ungaria, până când națiunea română nu va fi națiune constituită și organisată cu vot deliberativ și decisiv, reprezentată în Camera legislativă; iar din contră, dacă dieta Transilvaniei ar voi totuși a se slobozi la pertractarea aceleiași uniuni de noi fără noi, atunci națiunea română protestează cu solemnitate.

Toate cele 16 puncte din proclamația de la Blaj au fost votate în aplauzele generale ale tuturor participanților, ulterior Treboniu Laurian, Bărnuţiu şi Bariţiu fiind purtați pe brațe de mulțimea entuziastă de români.

Marea Adunare Naţională de la Blaj a fost unul dintre cele mai importante momente ale Revoluţiei române de la 1848, eveniment care a întărit națiunea română de pretutindeni.

Lumina acestor eroi care au reușit coagularea tuturor românilor este pentru naţiunea română simbol al puterii şi al sacrificiului, al dorinţei de evoluţie şi de libertate. Din păcate, eroii nu pot muri decât o singură dată, dar avem nevoie să cinstim în fiecare zi icoana lor pentru a putea căpăta puterea de a învia în lupta pentru afirmarea identităţii naţionale, căci, aşa cum spunea Nicolae Titulescu „nu poate fi fericire fără libertate, nu poate fi libertate fără putere, şi noi românii nu vom putea fi puternici până când nu ne vom uni cu toţii într-unul şi acelaşi corp politic”.