Știrile 60m.RO
Ponta rămâne fără titlul de doctor în drept

Înalta Curte de Casație și Justiție a respins definitiv cererea prin care fostul premier Victor Ponta a solicitat anularea ordinului ministrului Educației prin care i-a fost retras în anul 2016 titlul de doctor în drept.
Instanța supremă a respins luni recursul lui Victor Ponta și a menținut o decizie a Curții de Apel București din februarie 2017, instanța care a confirmat atunci retragerea titlului de doctor, au precizat surse judiciare pentru Agerpres.
Pe 1 august 2016, ministrul Educației la acea vreme, Mircea Dumitru, a semnat ordinul de retragere a titlului științific de doctor în drept în cazul lui Victor Ponta.
Sursa: www.euractiv.ro
- Gheorghe Piperea (AUR): Voi da în judecată Comisia Europeană, la CJUE, pentru defăimareA trecut termenul de 7 zile pe care l-am dat Ursulei v d Leyen și Comisiei Europene, termen în care ar fi trebuit arătate probe certe că moțiunea de cenzură din 7 iulie 2025 din Parlamentul European a fost “mâna Moscovei”. Nu s-au produs deloc probe, deci ceea ce au făcut Comisia Europeană, prin purtătorul …
- Sub Maia Sandu, Republica Moldova devine încet, dar sigur, Coreea de Nord a Europei: Zilnic, zeci de cetățeni primesc interdicție de intrare în țarăÎntr-un val de decizii tot mai autoritare, regimul condus de Maia Sandu transformă Republica Moldova într-o zonă tot mai închisă și controlată. Zeci de cetățeni — inclusiv jurnaliști, activiști și cetățeni simpli — primesc zilnic interdicții de intrare în țară, fără explicații clare și fără transparență. Regimul Maia Sandu pare hotărât să-și izoleze tot mai …
- Val de glume după ce Poliția a anunțat că criminalul din Mureş, Emil Gânj, „se deplasează cu o viteză neobişnuită pentru un om normal”: „Vine dintr-o altă galaxie”Declarațiile recente ale Poliției Române despre Emil Gânj, criminalul din Mureș, care „se deplasează cu o viteză neobişnuită pentru un om normal” au generat un val de ironii în mediul online. După ce și-a ucis fosta iubită și a incendiat locuința în care se afla trupul acesteia, în Mureş, Emil Gânj a reușit să dispară fără urmă, …
- Robert Turcescu: „Mă, dacă tot zice Bolojan că nu mai sunt bani, cum mama naibii cumpărăm nu ştiu câte avioane de nu ştiu unde, dăm la NATO 5% etc?”„Guvernul lui Bolojan minte românii cu privire la situația economică a țării.” Aceasta este declarația incendiară a lui Robert Turcescu. Jurnalistul susține că guvernanții sunt conștienți că oamenii nu ar fi acceptat aceste măsuri de austeritate dacă nu erau amenințați cu un scenariu sumbru și mai mult, lansează scenariul conform căruia banii care vin la …
- Suveraniștii au sunat mobilizarea și merg în zonele sinistrate! Dar statul, statul de ce mai e?În timp ce președintele României și premierul își trimit gândurile pe Facebook, iar instituțiile centrale se prefac ocupate cu „evaluări” și „rapoarte”, românii afectați de inundații sunt ajutați de cine poate. Printre primii care au reacționat concret sunt suveraniștii. Fără bugete publice, fără funcții, fără ministere – dar cu suflet și simț al datoriei. Merg …