Internațional

10 rachete de croazieră au fost lansate din Marea Caspică și alte 10 din Saratov, ucrainenii sunt sfătuiți să rămână în adăposturi

Presa ucraineană anunță noi lansări de rachete din Marea Caspică în direcția regiunii Dnipropetrovsk. Șeful Consiliului Regional Dnipropetrovsk, Mykola Lukașuk, a scris pe Telegram: „Au fost înregistrate lansări de rachete din Marea Caspică în direcția regiunii Dnipropetrovsk. Vă rugăm să rămâneți în adăposturi până la sfârșitul alertei aeriene”, transmite publicația lb.ua.

Explozii se aud de asemenea în regiunea Rivne, în regiunea Kiev și în Krivoi Rog.

În prezent, nu există informații exacte despre situația din aceste regiuni. A fost declarată o alertă aeriană pe întregul teritoriu al Ucrainei.

Șeful administrației militare din Kiev, Oleksiy Kuleba, a afirmat că o rachetă a fost doborâtă de forțele de apărare aeriană. „Alerta aeriană este încă în curs de desfășurare, așa că rămâneți în adăposturi”, a avertizat șeful Forțelor Aeriene ucrainene.

Puțin mai târziu, el a raportat că o altă rachetă a fost doborâtă.

Șeful administrației militare din Krivoi Rog, Oleksandr Vilkul, a raportat lansarea a 10 rachete de croazieră din Marea Caspică și a 10 rachete de croazieră din Saratov. Acesta a îndemnat pe toată lumea să rămână în adăposturi.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button