Darius Vâlcov, condamnat la șase ani și șase luni de închisoare pentru corupție

Fostul ministru al Finanțelor, Darius Vâlcov, a fost condamnat la șase ani și șase luni de închisoare pentru corupție. Este vorba despre fapte săvârșite în calitate de primar al municipiului Slatina, înainte de a ajunge membru al Senatului și apoi ministru.
Condamnarea pronunțată de magistrați de tribunalul Dolj este în primă instanță și poate fi contestată.
Totodată, potrivit minutei, s-a dispus confiscarea sumei de 4.296.270 lei de la inculpat și menținerea măsurilor asiguratorii instituite prin Ordonanţa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie.
Decizia Tribunalului Dolj nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.
Avocații lui Darius Vâlcov au declarat că vor contesta decizia Tribunalului Dolj.
În dosarul care a fost înregistrat în 2018 la Tribunalul Dolj, fostul ministru și fost consilier al fostului premier Viorica Dăncilă a fost acuzat de luare de mită și trafic de influență.
Potrivit rechizitoriului, în 2012, Vâlcov, în calitate de primar al Slatinei, i-ar fi cerut unui om de afaceri 10% din sumele încasate de firma sa de la primărie. Contractul avea ca obiect elaborarea studiilor de fezabilitate, proiectelor tehnice și execuția lucrărilor pentru izolarea termică a fațadelor a 131 de blocuri din municipiul Slatina.
De asemenea, Vâlcov ar fi primit în 2013, în mai multe tranşe de la respectiva firmă, peste 2 milioane de lei, astfel încât omul de afaceri să nu nu întâmpine probleme în derularea contractului şi să primească banii la timp pentru lucrările efectuate.
În această manieră, Vâlcov ar fi procedat şi în alte două cazuri.
„Suma totală primită de inculpat în urma săvârşirii celor trei infracţiuni de corupţie se ridică la 4.296.270 lei”, a precizat DNA la momentul trimiterii în judecată.
Darius Valcov mai are o condamnare, pronunțată de Înalta Curte, în faza de fond, la 8 ani de închisoare pentru corupție.
Judecata apelului în acest caz a fost suspendată, după ce Completul de 5 judecători de la Înalta Curte a sesizat Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în cazul deciziei CCR privind completurile specializate.
Pe 3 iulie 2019, Curtea Constituțională a stabilit că există un conflict între Parlament și ÎCCJ și a anunțat că vor fi rejudecate dosarele de la Înalta Curte, soluţionate în prima instanţă înaintea deciziei ÎCCJ din 23 ianuarie 2019, în măsura în care nu au devenit definitive.
Sursa: www.digi24.ro
- Cod galben de ger în mai multe județe din țară și în Capitală / Temperaturile pot ajunge până la minus 20 de grade.
Meteorologii au emis mai multe avertizări Cod galben de ger valabile până luni în mai multe județe din țară și în Capitală. Temperaturile pot ajunge până la minus 20 de grade. Una dintre avertizări este în vigoare de sâmbătă de la ora 10.00 până duminică la ora 20.00. Aceasta vizează județele Suceava, Botoșani, Neamț, Iași, … - Toni Grecu: „«Mă sună Lia»” a fost unul dintre cele mai tari spectacole de comedie din 2025. Nu l-am făcut noi, l-au făcut românii”
Un episod de comedie creat din actualitatea românească arată cum umorul social şi politic revine în prim-plan într-o perioadă de instabilitate și confuzie, spune Toni Grecu de la grupul Divertis, într-un interviu pentru publicul HotNews. „E un semn că societatea e încă sănătoasă”. Cum a ajuns grupul care a marcat tranziția românească prin satiră socială … - Polițiștii din Vrancea au descoperit 15 kilograme de canabis la o firmă de curierat internațional
Poliţiştii vrânceni au descoperit alte 15 kilograme de canabis într-un punct de lucru al unei firme de curierat internaţional, în continuarea anchetei privind traficul internaţional de droguri în care, la începutul săptămânii, aceeaşi cantitate de droguri fusese găsită într-un autoturism, a informat, vineri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea, transmite Agerpres. Potrivit sursei citate, pe parcursul … - Procuroarea Laura Deriuș dată afară din DNA de coruptul Voineag, la două zile după documentarul Recorder
Laura Deriuș, procuroare la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1, care a fost dată afară din DNA de șeful Direcției, Marius Voineag, a declarat, vineri seara, într-un interviu la B1TV, că, la două zile după ce a apărut documentarul Recorder, CSM a dat hotărârea care blochează accesul la dosare al procurorilor, singurii care se … - Val de concedieri în Râmnicu Vâlcea: 700 de persoane își vor pierde locul de muncă după închiderea centralei termice pe cărbune a orașului
Municipiul Râmnicu Vâlcea va avea apă caldă și căldură și după închiderea centralei termice pe cărbune, dă asigurări președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, relatează Agenția de presă Rador, care citează Radio Craiova. Acesta a precizat că, din septembrie, vor deveni operaționale patru cazane de apă fierbinte, în cadrul unui proiect în valoare de aproximativ …